Horoscop


Berbec

Este o perioadă în care nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Dacă o dată sunteţi liniştit şi toate par să se aşeze pe un făgaş normal, a doua zi deja apare un motiv de iritare care vă strică toată liniştea. Nu trebuie să turnaţi gaz pe foc de la un banal motiv de ceartă, pentru că şi ceilalţi cu care intraţi în contact pot fi la fel de nervoşi. Aplanaţi ,,adierea” la timp, înainte de a deveni… furtună!

Taur

Nici nu vă vine a crede ce perioadă calmă traversaţi. Vă ajunge timpul, nu apar motive de stres, ba chiar vă permiteţi să acordaţi partenerului o atenţie la care nu mai spera. Sunteţi eficient în muncă, mai clar în exprimare, şi când vedeţi ce bine merg toate, ca după un program foarte bine stabilit, vă simţiţi mult mai bine. Liniştea este legată de ordinea în care faceţi lucrurile.

Gemeni

Aveţi în preajmă o mulţime de caractere: unii sunt irascibili şi le sare ţandăra din orice, alţii sunt pasivi şi nu reuşiţi să îi mobilizaţi cu nimic, iar dv. Vă aflaţi la mijloc. Sunteţi motorul principal care reuşeşte să-i pună pe toţi la treabă, dar, dedicându-vă doar lor, uitaţi de dv. Vă veţi molipsi de modul de manifestare a unuia dintre ei, devenind ori hiper-activ, ori prea comod.

Rac

Dacă sunteţi nervos şi nu vă găsiţi deloc liniştea, alăturaţi-vă unui grup de persoane optimiste, care se bucură din plin de tot ce trăiesc. Molipsiţi-vă de puţină bună-dispoziţie şi nu vă împiedicaţi de mărunţişurile care vă ies în cale. Compania veselă a acestor amici vă va face bine şi vă va ajuta să mai uitaţi de motivele supărărilor dv. oarecum neîntemeiate.

Leu

Unde apăreţi dv., se rezolvă toate. Sunteţi generos şi săriţi în ajutorul celor care au nevoie acum de un sfat, de susţinere, de o idee salvatoare. Vedeţi lucrurile mult mai detaşat, pentru că nu sunteţi direct implicat, ca atare puteţi deveni un prieten de nădejde pentru cineva aflat în impas. Traversaţi o perioadă fastă, calităţile dv. ieşind în evidenţă la locul de muncă.

Fecioară

Primiţi o veste care anunţă o surpriză plăcută în viitorul apropiat. Nerăbdarea creşte cu fiecare clipă care vă apropie de momentul culminant şi aţi vrea să grăbiţi lucrurile, ca să ajungeţi mai repede la ţintă. Nu săriţi peste etape, pentru că uneori şi aşteptarea are farmecul ei. Oboseala se va acumula la maximum zilele acestea, pentru că aveţi o mulţime de treburi de rezolvat.

Balanţă

Nicio supărare nu durează prea mult atunci când îi aveţi alături pe cei dragi, deci nu vă mai gândiţi la problemele de la serviciu sau la facturile care vă aşteaptă, dacă aveţi în plan un eveniment fericit de familie. Aşadar, nu vă refuzaţi nicio plăcere, pentru că meritaţi o relaxare. Va fi acesta un moment potrivit să vă încărcaţi bateriile, fiindcă prima parte a săptămânii va fi agitată.

Scorpion

Aveţi nişte bani la dispoziţie, oar asta vă inspiră acel sentiment de siguranţă pe care îl apreciaţi atât de mult. Pentru că vă permiteţi un lucru mai scump sau o mică investiţie, nu mai contează cât costă, ci că vi le puteţi permite. Nu vă băgaţi în conflictele altora dacă nu aveţi nimic de câştigat de pe urma lor, pentru că riscaţi ca toţi să-şi întoarcă armele spre dv. fără să aveţi vreo vină.

Săgetator

Este timpul marilor reuşite profesionale. Vă remarcaţi uşor în orice confruntare cu colegii, pentru că sunteţi bine pregătit şi vă simţiţi sigur pe dv. Şefii sunt mulţumiţi, iar veştile bune vă ţintesc doar pe dv. Nu vă satisface felul cum evoluează relaţia de cuplu, parcă nu vă mai înţelegeţi ca altădată, a intervenit un blocaj în comunicare sau nişte obstacole ce vă ţin la distanţă.

Capricorn

Aglomeraţia vă irită şi nu vă simţiţi bine printre străini, pentru că nu găsiţi subiecte comune de conversaţie. Apar în preajma dv. tot felul de oameni, şi nu vă puteţi adapta uşor în medii atât de variate. Pe plan sentimental, lucrurile stau exact invers, sunteţi pe aceeaşi lungime de undă cu partenerul, iar profesional vă aşteaptă aprecieri atât din partea şefilor, cât şi a colegilor.

Vărsător

Vă doare când unii umblă cu cioara vopsită şi obţin tot ce vor, pentru că dv. urmaţi căile corecte şi nu aveţi parte de aceleaşi reuşite. Vedeţi cu ochii dv. cum cineva profită de alţii şi se instalează în frunte, dându-i la o parte pe cei cinstiţi. Pentru că şi dv. faceţi parte dintre cei păcăliţi, simţiţi cum vă macină nedreptatea pe dinăuntru, dar în această perioadă nu aveţi forţa să remediaţi situaţia.

Peşti

Traversaţi o perioadă lipsită de evenimente, şi banalul nu vă motivează deloc. Nu sunteţi cooperant şi refuzaţi unele propuneri care vi se fac, pentru că v-a copleşit o stare de apatie şi dezinteres faţă de probleme care altădată v-ar fi ţinut în priză. Vreţi mai mult timp doar pentru dv., şi veţi şti să-l obţineţi. Bucuraţi-vă de lucrurile bune care se petrec în viaţa dv. şi nu vă lăsaţi influenţat de critici.