Horoscop


Berbec

Dacă vreţi ca toate să vă iasă bine, detaşaţi-vă un pic de restul lumii, pentru că, implicat în treburile altora, nu vă puteţi concentra la ale dv. Preocupat de soarta celor din jur, aţi putea să vă neglijaţi, ratând ocazii de a vă consolida bugetul sau poziţia în colectiv, la serviciu. O doză de egoism nu strică uneori, pentru că aşa vă aşezaţi pe dv. în prim-plan şi vă ocupaţi de propriile interese.

Taur

Se preconizează că veţi avea multe schimbări de făcut, nu toate plăcute sau favorabile interesului propriu, dar oarecum forţate de împrejurări. Relaţiile cu persoana iubită s-au cam deteriorat din cauza lipsei de comunicare şi a dezinteresului dv. În plan financiar, atenţia este îndreptată spre câştigurile obţinute peste noapte, dar ar fi bine să reveniţi cu picioarele pe pământ.

Gemeni

Urmează o perioadă foarte agitată, în care veţi avea nevoie de toată energia pentru a pune la punct un eveniment în familie s-au o schimbare în cămin. Vor apărea şi mici conflicte, inevitabile, cu partenerul. Este posibilă reîntâlnirea cu unele persoane pe care nu le-aţi văzut demult. Atenţia ar trebui să fie îndreptată mai mult către sănătate, care, în ultima perioadă, a cam fost neglijată.

Rac

În această săptămână va trebui să luaţi hotărâri majore. Nu e vorba neapărat de ceva foarte evident pentru ceilalţi, ci de schimbări profunde, care să vă ajute să depăşiţi momentele dificile prin care treceţi. Totuşi, ar fi recomandată şi o schimbare de atitudine, pentru că v-aţi cam lăsat pe tânjeală. Veţi vedea că după aceea vă veţi simţi excelent, mai ales că cei din jur vă vor privi cu alţi ochi.

Leu

Un gest de atenţie faţă de altă persoană decât partenerul poate stârni furtuni în cuplu. Ar fi bine să vă cântăriţi bine fiecare mişcare, dacă vreţi să mai aveţi linişte în următoarele zile. Pot apărea nişte provocări profesionale care vă vor solicita timpul şi nervii pe termen lung. Partea bună e că acest consum de timp şi energie vă va aduce mai mulţi bani în buzunar.

Fecioară

Sunteţi pe val şi aveţi şanse mari de reuşită în tot ce vă propuneţi să faceţi, aşa că e un moment bun să vă croiţi planuri şi strategii, sau să încheiaţi nişte socoteli mai vechi. Veţi avea ocazia să plătiţi nişte poliţe unor persoane care v-au rănit şi asta vă va da un sentiment de putere. Încă o veste bună este faptul că nu va fi nevoie să strângeţi cureaua, pentru că veţi primi bani din mai multe părţi.

Balanţă

Nu staţi deloc bine la capitolul energie. Ar fi bine să vă faceţi un pic de timp numai pentru dv. şi să vă încărcaţi bateriile. E o perioadă propice bilanţurilor şi planurilor de viitor, în care să vă puneţi gândurile în ordine cu cea mai mare seriozitate. Şi în relaţia de cuplu ar fi binevenit un time-out. Aţi avut cam multe pe cap în ultima vreme, mai ales sub aspect sentimental, aşa că meritaţi o pauză.

Scorpion

Această perioadă va fi una excelentă din punct de vedere sentimental. Comunicaţi bine cu partenerul şi vă faceţi planuri de viitor, lucru care vă binedispune şi vă motivează să fiţi mai interesat să vă rezolvaţi rapid problemele. Cu banii staţi mai prost, dar nu catastrofal. Ideal ar fi vă abţineţi de la cheltuieli inutile. Sănătatea nu ar trebui neglijată la acest început de an.

Săgetator

Veţi avea parte de zile bune din punct de vedere al tonusului fizic şi psihic. Chiar dacă nu vi se va întâmpla nimic deosebit, veţi fi activ, binedispus şi veţi transmite această stare şi celor din jur. E început de an şi aveţi planuri măreţe pentru 2011 în ceea ce priveşte cariera şi bugetul. Sentimental, veţi fi în expectativă şi veţi aştepta calm rezolvarea unui conflict în cuplu.

Capricorn

Aveţi parte de un weekend exact aşa cum vă place – relaxare totală. Banii nu vă vor stresa şi nici nu veţi avea chef să vă gândiţi la lucruri serioase. În cuplu, pot apărea probleme din cauza lipsei de comunicare şi a orgoliului exagerat. Nu uitaţi nici de viaţa profesională, pentru că aţi primit responsabilităţi care presupun mult efort, aşa că încărcaţi-vă bateriile până la limita maximă.

Vărsător

Este o perioadă agitată, va trebui să înfruntaţi atitudinea uneori ostilă venită din partea colegilor sau a superiorilor. E posibil să fiţi prins la mijloc într-un conflict sau să aveţi de împărţit două planuri ale vieţii profesionale, de aceea aveţi o stare de iritare şi tendinţa de a vă certa mai des decât de obicei. Starea conflictuală tinde să se reflecte şi asupra vieţii de familie, dar, cu tact, partenerul ar putea reuşi să aducă situaţia la normal.

Peşti

Din păcate, vă veţi confrunta cu tot felul de situaţii neplăcute. Este posibil să aveţi de înfruntat atacurile unor apropiaţi sau să realizaţi că aţi luat, în urmă nu cu mult timp, nişte decizii greşite. Partea bună este că veţi ieşi cu capul sus din aceste confruntări, dar nu veţi uita curând emoţiile negative prin care aţi trecut. În dragoste, lucrurile se vor armoniza dacă veţi şti să vă controlaţi impulsivitatea.