Adrian CRÂNGANU

Întotdeauna m-am ferit să dau în oameni, şi mai ales în aceia care nu se pot apăra. De fapt, adevărul e că foarte rar am dat în cineva, iar dacă am făcut-o, a fost cu siguranţă un răspuns la un atac asupra mea. Pentru că doar atunci ripostez. Uneori, însă, se mai întâmplă ca, fără voia mea, să mai deranjez pe câte unii, şi cred că acum este tocmai unul dintre acele momente. Cu toate astea, zic eu că cei despre care scriu nu trebuie să se supere, aşa cum pe adevăraţii vinovaţi îi doare-n cot, şi de ei, şi de frazele mele.

Două lucruri mi-am adus aminte mergând pe stradă acum câteva zile, şi apoi, ajungând acasă şi uitându-mă la televizor. Când în Germania criza a început să pişte – şi spun asta fiindcă acolo de muşcat n-a apucat să muşte cu adevărat niciodată –, atunci, aşadar, cancelarul Angela Merkel a ieşit în faţa naţiunii şi, spre surprinderea tuturor, a spus că politica de protecţie socială în astfel de vremuri ar trebui să se îndrepte nu spre pensionari, ci spre tânăra generaţie. Bătrânii – a spus şeful Guvernului federal german –, de bine, de rău, au un acoperiş deasupra capului şi o pensie sigură. Tineretul nu are nimic. Şi mai ales speranţe nu are. Spre ei, spre tineri, a spus Angela Merkel, se va îndrepta atenţia Cabinetului ei. Măsurile n-au întârziat să apară, iar Germania, încet, încet, începe să simtă pământ ferm sub picioare, chiar dacă paşii sunt încă mărunţi. La ei, generaţia a treia, căreia, dacă nu mă înşel, i s-a luat din pensii acum câteva luni, a înţeles situaţia şi a acceptat-o cu o înclinare înţeleaptă a capului. La noi, eu am auzit zilele trecute o bătrână care-şi clama triumfător condiţia de servitoare, că ea trei luni se duce dincolo, slugă la alte babe, şi trei luni stă acasă. Şi mai spunea acea femeie că, în fiecare lună, îi trimite ,,puiului” ei de 24 de ani cel puţin 200 de euro. Băiatul nu mai e nici măcar şomer, şi s-a săturat să caute cu limba scoasă un loc de muncă.

În câteva săptămâni, două generaţii, una de liceeni şi una de studenţi, termină cu şcolile. Nu mă pun să enumăr ce îi aşteaptă, pentru că totul se poate reduce la un singur cuvânt: NIMIC. Sau poate două: ABSOLUT NIMIC.

În ceea ce priveşte întâmplarea de la televizor, este cea în care sediul PDL Timişoara a fost vandalizat şi pe el s-a scris cuvântul HOŢII. Automat, în minte mi-a revenit o amintire petrecută în urmă cu câţiva ani, când, într-o duminică, am fost trezit din somn să merg urgent la inaugurarea unui Drum Comunal. Am înjurat, dar, cum la festivitate veneau tot felul de ,,personulităţi”, m-am dus. Ei, bine, mergând în convoi pe drumul care trebuia inaugurat, la un moment dat maşinile au fost oprite şi în faţă a început vânzoleala, câţiva oameni au coborât şi au început să se agite. Când am trecut, o porţiune de şosea, de vreo doi metri, era udă. Pe urmă am aflat, din vorbe şoptite pe la colţuri, că de fapt drumul era cu 20 de centimetri mai îngust şi cu 5 mai subţire decât prevedea proiectul. Dar nimeni n-a recunoscut asta oficial, aşa cum nimeni n-a spus vreodată de ce convoiul s-a oprit zece minute. O fac eu acum: pentru ca oamenii din prima maşină să şteargă cuvântul din cinci litere, scris cu var de-a latul drumului. Îngust şi subţire.