Într-o ordine istorică, popoarele şi omenirea, în general, au putut constata care sunt iluziile şi deziluziile în propria lor istorie.
Toate revoluţiile au pornit de la dorinţa sfântă de libertate, egalitate şi fraternitate. Şi la ce deziluzii s-a ajuns când toate acele iluzii s-au sprijinit numai pe oameni! Amintim doar pe cea mai celebră dintre ele, Revoluţia Franceză. Oare cum s-a impus? Nu prin cea mai sângeroasă tiranie? Nu tirania imperialistă a unui alt om? Iată iluzii şi deziluzii…
Dar să aruncăm privirea spre depărtări mai mari, în care, în ordinea istorică a omenirii, intervine mai clar o altă ordine. E vorba de ordinea divină.
Punctul central în istoria omenirii este divina persoană a lui Iisus, care a venit să aducă comoara cerească a mântuirii întregii omeniri. Dar cu ce ură l-au întâmpinat oamenii cărora El le dădea nu numai Pământul, dar şi Cerul! L-au condamnat la moarte, răstignindu-l pe binefăcătorul lor. Iar ucenicii: unul l-a vândut, altul l-a tăgăduit şi toţi au fugit! Iată iluzii şi deziluzii în ordinea istorică a omenirii…
Să revenim acum în actualitate. După 1990, urma să se vadă o schimbare de situaţie. Acesta era scopul Revoluţiei din ’89, dar nu a fost să fie. În cei 26 de ani, economia ţării a fost îngropată. Au fost închise fabrici şi uzine, ferme zootehnice, rafinării etc. Am distrus fermierii, ţăranii, aducem lână din Australia, carne şi ouă din Ungaria, minereu de fier din Sudan, fructe din Turcia şi Italia, cereale de peste tot. S-au înstrăinat uriaşe bunuri funciare, imobiliare, de patrimoniu, s-a generalizat sărăcia, s-au compromis instituţiile, au sporit criminalitatea şi nesiguranţa zilei de mâine. Un aer de mascaradă şi desfrâu…
Lumea a devenit săracă. Nu mai reacţionează în niciun fel. Indiferent că nu-i ajung banii, că plăteşte un salariu sau o pensie, numai taxele de întreţinere sau că rabdă de foame, românul tace şi rabdă, şi lasă ca ţara să devină o piaţă de desfacere pentru străini. Băncile ne strâng de gât. Ne plimbăm cu familia prin ţările lumii, pentru a putea să ne întreţinem, iar puterea actuală devine pe zi ce trece tot mai dictatorială, tot mai rece şi indiferentă faţă de ţară şi popor. Iată alte iluzii de deziluzii…
Cineva spunea după Revoluţia din ’89: „Nu e destul să te trezeşti, e necesar să te şi ridici din pat”. Or, noi, acum, încă nici nu ne-am trezit.
Se apropie noile alegeri şi, ca toate alegerile, ele dau o licărire de speranţă că va fi mai bine. Se reînnoieşte iluzia că se vor curma aberaţiile şi se va ieşi, în sfârşit, la lumină.
S-a spus că Ceauşescu a fost un dobitoc fiindcă şi-a plătit datoriile externe pe spinarea românilor. Dar noi am păpat bezmetic toţi banii pe care ni i-a lăsat, şi am cerut împrumuturi de la cămătarii lumii. Acum suntem datori şi cu capul în mocirlă. Soluţia s-a găsit. Taxe şi impozite pe spinarea prostimii!
S-a votat de curând în Parlament creşterea salariilor pentru demnitari. Banii sunt din puţinul pe care îl mai avem. Pe lângă aceste salarii grase, mai constatăm că aceştia dispun de vile şi case de vacanţă în staţiuni, îşi petrec concedii pe litoraluri fastuoase. Pe banii cui? Ai noştri, bineînţeles.
„Ce a făcut fericirea din ţara mea aleasă?”, se întreba poetul Ioan Miloş, în volumul de versuri „Născut în trei ţări”.
În toate acestea nu e vorba de închipuiri, ci de realităţi istorice în ordinea umană, peste care, în clipa când intervine ordinea divină, se nasc acele realităţi eterne, care duc la adevărata salvare a omenirii.
Doinel Puiu MĂRGINEANU
