Mântuitorul Hristos ne spune: „Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și te împacă cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5,23-24).
Dumnezeu are atâta grijă de împăcarea noastră încât îngăduie ca jertfa Sa să nu fie desăvârșită și slujba să fie părăsită până în clipa în care se curmă vrajba și mânia. Cu cât mai mult se dezgustă cineva de cel ce caută împăcarea, cu atât mai mult își adună osândă. Cine se împacă cu aproapele pentru slava omenească, acela pierde răsplata. Trebuie sa te împaci cu toți oamenii, oricât rău ți-ar pricinui ei. Trebuie să ne grăbim a ne împăca cu cei ce ne-au supărat, fie că se mânie pe noi cu dreptate, fie că se mânie cu nedreptate. Împăcarea cu fratele este adevărata jertfă, care Îi place lui Dumnezeu.
Pentru cei ce trăiesc în societate este greu să nu se supere cumva unul pe altul, de aceea este nevoie de împăcare. Pentru împăcare sunt necesare următoarele: „ofensatorul trebuie să-i ceară iertare celui ofensat” și „cel ofensat trebuie să ierte, după cuvântul lui Hristos: de veți ierta oamenilor greșalele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc” (Matei 6,14).
Dragostea creștină cere să ne smerim cu căință înaintea celor pe care i-am necăjit și să ștergem acel necaz, răsplătindu-i într-un anumit fel. Și porunca lui Hristos cere acest lucru: „mergi întâi și împacă-te cu fratele tău” (Matei 5,24). De lucrul acesta este nevoie și pentru împăcarea conștiinței, deoarece conștiința asupritorului nu îi va da acestuia pace, ci îl va chinui până când se va împăca cu cel asuprit și îi va cere aceluia iertare. De aceasta este nevoie pentru ca viața asupritorului să nu fie pusă în primejdie, căci cel asuprit se poate mânia pe asupritorul său și îi poate face rău în vreun fel sau îl poate ucide. Din neîmpăcare vine vrajba, care este urâtă și de Dumnezeu, și vatămă și societatea și pe cei ce se vrăjmășesc.
Când există vrajbă între conducătorii de oști, se ceartă între ei și supușii lor; când există vrajbă între părinți, se ceartă și copiii lor; când există vrajbă între stăpâni, se ceartă între ei și robii, și fiecare luptă pentru partea sa, de unde iau naștere cele mai mari nenorociri și dezastre; conducătorii se ceartă, iar supușii lor rămân cu paguba și nenorocirea.
Dumnezeu nu primește nici darul, nici rugăciunea noastră până când nu ne împăcăm cu aproapele nostru și nu ne cerem iertare pentru ce am greșit față de el. De aceea nu mai trebuie să rămânem pasivi, ci trebuie să mergem și să ne smerim înaintea aproapelui nostru. Nu trebuie să ascultăm de aceia care ne șoptesc în urechi duhul mândriei, ci să luăm aminte la poruncile şi la învățăturile pe care ni le dă Mântuitorul Hristos: „Mergi întâi și te împacă cu fratele tău”.
Tot Hristos ne mai învață: „Că de veți ierta oamenilor greșalele lor, ierta-va și Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșalele voastre” (Matei 6,14-15). „De-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și se va întoarce către tine zicând: mă căiesc, iartă-l” (Luca 17,3-4).
De vei ierta puțin celui ce slujește împreună cu tine, Dumnezeu îți va ierta ție în chip desăvârșit. De nu vom ierta greșalele aproapelui, nu ne vor fi iertate nici greșalele noastre.
Pentru curățirea de păcate Dumnezeu ne-a arătat o cale largă și ușoară – iertarea și împăcarea cu aproapele. Pentru aceea ne-a învățat Hristos să ne rugăm, zicând: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, ca să știm că prin iertare punem început bun vieții noastre.
A ierta nu presupune nici o osteneală, dar răzbunarea cere multă osteneală și poate nici nu va izbuti. Este cu neputință să se roage cel care nu iartă greșalele aproapelui, căci cum va putea el să spună: „Şi ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”? Lasă-i aproapelui tău cei o sută de dinari, ca să-ți lase și ție Domnul cei zece mii de talanți. Precum voim să se poarte Dumnezeu cu noi, așa trebuie să ne comportăm și noi cu aproapele nostru.
Pr. Petru PAICA
