În 10 iunie, Cetăţenii „au ocupat” funcţiile din administraţia cărăşeană


În Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor consilierilor judeţeni proaspăt aleşi în această funcţie. Luând cuvântul cu această ocazie, primarul Caransebeşului, Marcel Vela, a spus: „Duminică nu aţi fost nici consilieri, nu am fost nici primar, colegi de ai noştri nu au fost consilieri locali… În ziua votului, alegătorii din Caraş-Severin au ocupat toate aceste funcţii”. (C. Senco) 

Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, ceremonia de certificare a consilierilor judeţeni proaspăt aleşi, în prezenţa reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean,, a conducătorilor formaţiunilor politice şi a reprezentanţilor unor instituţii cărăşene. Judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele BEJ Caraş-Severin, a înmânat certificatele doveditoare ale alegerii în funcţiile amintite.

„Caraş-Severinul a fost al zecelea judeţ care a încheiat procesul electoral. Nu s-au constatat din partea forului superior în materie electorală niciun fel de abateri de natură a atrage repetarea totală sau parţială a alegerilor în circumscripţia noastră electorală“, a spus Ciasc. Din cele 30 de mandate alocate Consiliului Judeţean Caraş-Severin, 18 au fost adjudecate de USL, cinci de PDL, patru de PP-DD şi trei de UNPR.

„Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au candidat, pentru modul corect şi onest în care au desfăşurat această campanie electorală, fără atacuri la persoană, fără jigniri. Vreau să-i felicit şi pe cei care au câştigat. N-aş vrea să vă spun eu foarte multe despre problemele judeţului, despre ceea ce dumneavoastră aveţi de făcut în acest mandat. Ţinând cont de rezultatul alegerilor la nivel naţional şi de componenta puternică negativă în votul exprimat de către cetăţeni, vreau să fac un apel la decenţă în exercitarea acestui mandat“, a declarat prefectul Silviu Hurduzeu.

În continuare, au luat cuvântul şi conducătorii formaţiunilor politice care au obţinut mandate în Consiliul judeţean. „Aştept de la noul Consiliu judeţean mai mult echilibru, chiar în împărţirea banilor publici, mai multă înţelepciune în gestionarea treburilor unui judeţ care a trăit din minerit şi din siderurgie, şi chiar mai multă corectitudine şi chibzuinţă în exercitarea funcţiilor publice. Vă asigur că doar competenţa va fi criteriul pentru care vom susţine pe unii sau pe alţii dintre cei care vor ocupa aceste funcţii“, a spus deputatul PSD Ion Mocioalcă, copreşedinte al USL în Caraş-Severin.

„Astăzi este un eveniment important, la sfârşitul unui drum, la un nou început, oficial, juridic, al noului Consiliu judeţean. Duminică nu aţi fost nici consilieri judeţeni, nu am fost nici primar, colegi de-ai noştri nu au fost nici consilieri locali. În ziua votului, alegătorii din Caraş-Severin au ocupat toate aceste funcţii. Sunt convins că veţi fi cu adevărat administratorii acestui judeţ, că veţi face echipă împreună cu preşedintele judeţului în comisiile în care veţi lucra, şi că politica rămâne în planul doi şi pe primul plan va fi judeţul Caraş-Severin“, a spus şi Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş şi copreşedinte al USL Caraş-Severin.

Au mai luat cuvântul Ioan Ţundrea, cel de-al treilea copreşedinte al USL, Valentin Blănariu – din partea PP-DD, şi Nicolae Ştefănescu, reiterând ideile de mai sus. Pentru că au existat câteva absenţe notabile, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, consilierii Ion Tabugan, Omer Radovancovici, Aurel Miclea şi alţii, certificatele nominale au fost ridicate de către colegii de partid ai acestora.

Sonia BERGER