CS Scorilo-Autocatania II – Gloria Reşiţa 1-2 (0-1)
Într-o atmosferă de primăvară autentică – soare blând şi o temperatură de peste 20 de grade Celsius –, sâmbătă, 13 noiembrie, formaţia caransebeşeană Scorilo-Autocatania II a primit, pe Stadionul ,,1 Mai” din Teiuş, replica formaţiei Gloria Reşiţa, în cadrul etapei cu numărul XIV din Liga a IV-a la fotbal. Pentru gazde se anunţa un meci greu, având în vedere că echipa din municipiul de pe Bârzava este liderul la zi al celui de al patrulea eşalon valoric al ţării. Şi, de ce le-a fost teamă caransebeşenilor, nu au scăpat: în minutul 6, Oncică a executat o lovitură liberă de la 30 de metri lateral-dreapta, şutul său, unul de excepţie, oprindu-se în vinclul porţii lui Socaci, mingea fiind parcă aşezată cu mâna la îmbinarea barelor. În replică, gazdele au avut şi ele o lovitură liberă, de la aceeaşi distanţă, şutul lui Bona, din minutul 9, fiind prins de portarul Jorj.
În continuare, a urmat o perioadă în care băieţii antrenaţi de Dan Doran s-au străduit să înscrie golul egalizator, însă s-a dovedit că formaţia oaspete era una cu jucători mult mai experimentaţi decât ,,mânjii” lui Scorilo-Autocatania II, astfel că tot oaspeţii au avut cele mai mari ocazii. În minutul 11, Costescu a recuperat o minge la 20 de metri, a pătruns în careu şi a tras sănătos de la 14 metri, Socaci a respins cu dificultate în faţă, după care ,,decarul” reşiţean a tras din nou la colţul scurt, însă mingea s-a oprit în plasa laterală. De asemenea, tot oaspeţii au avut un atac prelungit în minutul 17, când Uţu a fost blocat de fundaşii caransebeşeni, după care mingea a ajuns la căpitanul Oncică, însă Socaci a ieşit curajos şi a blocat balonul la picioarele atacantului reşiţean.
În minutul 28, Geneţ l-a angajat pe stânga pe Vireag, acesta a pătruns pe stânga, a centrat bine, însă ,,capul” lui Arnăut, din numai 8 metri, a trecut peste poarta reşiţeană. Dominarea teritorială a caransebeşenilor, care a durat minute bune, a fost întreruptă de câteva contraatacuri ale oaspeţilor, purtate cu precădere de Beloescu şi Creţan, însă de fiecare dată fundaşii echipei gazdă au fost la post şi i-au deposedat pe cei doi. Ultima fază notabilă a primei reprize i-a avut în prim-plan pe Creţan şi pe Socaci, acesta din urmă ieşind la sacrificiu şi blocând şutul de la doar 8 metri al atacantului reşiţean.
Imediat după reluare, Ispas a fost împins în careu, a căzut, gazdele au cerut penalty, însă, la semnalizarea tuşierului de pe acea parte, ,,centralul” Cosmin Corocan a sancţionat poziţia de ofsaid în care se găsea caransebeşeanul. Şi cum ocaziile se răzbună, în minutul 51 Beloescu, angajat de pe partea dreaptă, a tras din careu la colţul lung, făcându-l pe Socaci să scoată, pentru a doua oară în acel meci, mingea din plasă. Caransebeşenii au replicat prin şutul lui Şt. Bălan, de la 18 metri, însă mingea a trecut peste transversala porţii apărate de Jorj. În minutul 73, acelaşi neobosit Oncică a pătruns în careu, pe partea stângă, şutul său fiind scos in extremis de Socaci.
Golul de onoare al gazdelor avea să vină în minutul 78, când, din careu, Frenţ a trimis, de la 10 metri, pe lângă Jorj, ieşit în întâmpinare. În căutarea egalării, până la sfârşit gazdele au mai avut o ocazie de a înscrie, însă centrarea lui Bona din lovitură liberă a fost deviată cu capul de Arnăut peste poarta oaspeţilor.
Scorilo-Autocatania II: Socaci, Ionescu (Dovlete), Arnăut, Covăsală, Geneţ, Ivanici, Şt. Bălan (Frenţ), Dragu (Ispas), Bona, Vireag, Lepa (Pădean); rezerve: Flori, Puşchiţă. Antrenor, Dan Doran.
Gloria Reşiţa: Jorj, Ciurea, Lupu, Beică, Costescu, Uţu, Oncică, Silaghi, Creţan, Gruia, Beloescu; rezerve: Caramalău, Nica, Toma, Beloia, Lazarovici, Izvernar. Antrenor, Andrade Bichescu.
A arbitrat la centru Cosmin Corocan, asistat la cele două linii de Andrei Căluşeru şi Cosmin Paraschivescu.
Observatori: Marian Vărzan, Mircea Medar.
În acest moment, CS Scorilo-Autocatania II ocupă locul 8 în clasament, cu 17 puncte, iar în etapa viitoare, a XV-a, programată, sâmbătă, 20 noiembrie, va întâlni în deplasare pe AS Recolta Berzovia.
- În întâlnirea juniorilor, oaspeţii din Reşiţa s-au impus cu scorul de 3-0.
Pagină realizată de Sorin ROGOZ