Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a marcat în cadru oficial, la mijlocul lunii trecute, 20 de ani de la înființare, alături de reprezentanții Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, alături de beneficiari, parteneri și angajații săi, printr-un eveniment special menit să reflecte modul în care a evoluat regiunea în toți acești ani.
Au fost prezenți reprezentanții CDR Vest – președinții Consiliilor Județene Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, primari de municipii, orașe și comune, parteneri activi din zona publică, din educație și din mediul privat, care, în intervențiile lor, au vorbit despre ce înseamnă parteneriatul cu ADR Vest și cum s-au dezvoltat comunitățile și organizațiile pe care le reprezintă, am fost informaţi printr-un comunicat al instituţiei timişorene.
Directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, a subliniat importanța înființării regiunilor și a Agențiilor pentru dezvoltare regională în România – experimente de reformă instituțională care s-au dovedit a fi un real succes în toate cele opt regiuni ale țării, dar și importanța atragerii de finanțări europene pentru comunitățile locale.
„În multe cazuri, un proiect finanțat prin noi este cât bugetul de investiții al unui oraș sau chiar de câteva ori mai mare, și asta doar printr-un singur proiect. Am învățat să colaborăm, politic cu tehnic, regional cu local, public cu privat, fără conflicte, fără patimi, fără agende ascunse, și am început să înțelegem că tot ce facem împreună este pentru noi, este durabil și trebuie făcut bine, de cea mai bună calitate. Astăzi, acest sistem are nevoie să evolueze (…) Avem nevoie să planificăm corect și adaptat nevoilor noastre, avem nevoie să creștem ritmul, să ne dezvoltăm în ritmul lumii moderne”, a punctat directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.
În aceste două decenii ADR Vest a contribuit decisiv la dezvoltarea regiunii – au fost 2.700 de proiecte depuse și peste 1.600 de contractate prin programele europene și naționale gestionate de ADR Vest, investiții în valoare de peste 1 miliard de euro și au fost create peste 10.000 de noi locuri de muncă în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
Prin aceste proiecte, în perioada 1999-2019, s-au modernizat mai bine de 700 de kilometri de drumuri județene, străzi orășenești și șosele de centură, au fost reabilitate termic peste 250 de blocuri, s-au renovat și dotat 35 de centre sociale, 65 de școli și 20 de ambulatorii.
În zona de business, pot fi enumerate cele peste 20 de structuri de sprijin create în regiune și suprafața de producție modernizată – peste 20.000 mp, dar sunt încă multe alte proiecte în implementare sau în evaluare. Aceste proiecte nu puteau fi duse la bun sfârșit fără sprijinul personalului Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, care și-a dezvoltat structura, ajungând de la 5 angajați, în anul 1999, la 104 angajați, astăzi, se mai arată în comunicat.
ADR Vest îndeplinește în prezent rolul de Organism Intermediar pentru Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 la nivelul Regiunii Vest, program care finanțează domenii cum ar fi transferul tehnologic, îmbunătățirea competitivității IMM-urilor, eficiența energetică, dezvoltarea și mobilitatea urbană, patrimoniul cultural, infrastructura rutieră de importanță regională, sănătatea și serviciile sociale, educația, dezvoltarea orașelor mici și mijlocii etc.
Bogdan NAUM