În iunie încep lucrările de extindere şi înlocuire a reţelelor de apă şi canalizare din Caransebeş



Zilele trecute, la Primăria municipiului Caransebeș a avut loc o ședință la care au participat primarul Felix Borcean, Gheorghe Filipescu, directorul Aquacaraș, societate care a accesat proiectul finanţat prin POIM, și reprezentanții firmei care va efectua lucrările de înlocuire/extindere a rețelelor de apă și canal. În cadrul ședinței au fost discutate mai multe puncte, printre care prioritizarea străzilor unde se va interveni, în funcție de proiectele depuse pe fonduri europene sau guvernamentale; modul de lucru și eliberarea permiselor de spargere, astfel încât cetățenii să fie cât mai puțin afectați și disconfortul să fie cât mai redus, aşa că se vor elibera permise de spargere pe tronsoane și lucrările începute vor fi duse la bun sfârșit înainte de a se începe spargerea altor străzi; utilizarea unor metode alternative, respectiv foraj dirijat, acolo unde calitatea asfaltului este bună; refacerea să se execute pe o suprafață mai mare decât suprafața de intervenție, astfel încât să nu mai existe situații în care să se formeze denivelări și șanțuri în asfalt.
„Consider că discuția a fost una productivă, mizez pe seriozitatea constructorului care a câștigat licitația și care cred că își dorește să facă niște lucrări de calitate, într-un termen cât mai scurt, pentru a diminua disconfortul produs populației. De asemenea, rog cetățenii să înțeleagă că în următoarea perioadă vor exista zone în care circulația se va desfășura mai greu, cu restricții, datorită lucrărilor. În paralel cu aceste lucrări vom începe asfaltarea și dalarea unor străzi și trotuare din fonduri guvernamentale, europene și din bugetul local, însă aceste lucrări nu pot începe decât după ce pe străzile respective va fi introdusă rețeaua de apă și canalizare. Ne dorim să fim cât mai eficienți și lucrările pe care le vom face să fie de calitate, pentru a nu mai fi nevoiți să intervenim și să spargem din nou străzile”, a spus primarul Felix Borcean.
Bianca METEŞ