Sâmbătă, 13 iulie, a trecut la cele veşnice Nuţu Ivaşcu, originar din localitatea Ciuta, judeţul Caraş-Severin.
Fiu de ţăran, a preţuit frumuseţea satului românesc, tradiţiile moştenite de la strămoşii săi. Pe cât de mult a iubit satul cu obiceiurile sale, pe atât de mult a preţuit şi învăţătura. Părinţii săi, Rusalin (Nin) şi Iconie, oameni simpli, au observat înclinaţia fiului lor spre învăţătură şi l-au dat la şcoală. După ce a terminat facultatea a lucrat o bună perioadă de timp ca şi contabil, pe urmă comisar la Garda Financiară din Timişoara, localitate unde s-a stabilit împreună cu familia sa.
Îndrăgostit de locul natal, de frumuseţea unică a satului din Banat, nu a întârziat niciodată în a întinde o mână de ajutor atunci când a fost necesar şi a putut face acest lucru. Vopseaua necesară pentru pictura bisericii din localitatea Ciuta a fost sponsorizată de el. A mai făcut bisericii donaţii în lei şi obiecte de cult (candele).
Satul făcea parte din sufletul celui ce a fost Nuţu Ivaşcu, iar cei care sunt îndrăgostiţi de satul românesc iubesc foarte mult natura. Pentru a evada din când în când din viaţa agitată a oraşului, Nuţu Ivaşcu şi-a construit o casă de vacanţă la Poiana Mărului. Acolo îşi petrecea concediul împreună cu familia şi cu prietenii. Îi plăcea să asculte glasul naturii, adevăratul concert al vieţii. Apa, ca un tenor desăvârşit, acompania sunetul vântului ce îşi ascuţea arcuşul peste corzile de ramuri ale copacilor. Păsările, artiste desăvârşite, se întreceau cu greierii în a ţine ritmul cântecului început de apă şi vânt. Fânul cosit se usca într-un pocnet melodios de parcă ar fi calculat fiecare clipă pentru a o ancora în eternitate. Copacii bătrâni se plângeau de durerea şalelor şi îşi plecau trunchiul, semeţ cândva, spre pământ. Tot ce a fost o clipă paradisiac, verde, următoarea clipă devine tomnatic, lăsându-şi partitura spre a fi continuată de vlăstari. Câtă splendoare ascunde în floarea-i trandafirul, ca peste câteva zile bobocul devenit matur să îşi piardă din strălucire în favoarea altui boboc, iar mai apoi să picteze pământul cu petalele lacrimilor sale! În acest miracol al naturii, Nuţu Ivaşcu şi-a petrecut şi ultimele clipe ale vieţii sale.
A fost înmormântat la Timişoara, de către familia îndoliată: soţia sa, cei doi copii, băiatul şi fata, şi de nepoţi.
Prietenii săi, dintre care i-aş aminti pe dr. Buru, omul politic Ilie Sârbu şi, bineînteles, eu, îl vom păstra mereu viu în suflet pe cel ce a fost Nuţu Ivaşcu, prietenul adevărat şi omul ce nu s-a dat niciodată înapoi când era necesar să ajute pe cineva.
Pr. Ion TURNEA
