„Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 21)

Zilele trecute m-am întâlnit cu un vechi prieten. Venise la Caransebeş cu soacra lui la spital, la un control. Şi eu mă aflam la spital pentru câteva analize şi astfel l-am observat aşteptând în faţa unei uşi. Am înţeles că soacrei lui i se vor face câteva investigaţii amănunţite, iar el va trebui să aştepte preţ de cel puţin o oră pe coridoare, în faţa cabinetelor. Din vorbă în vorbă, l-am convins să mergem la o cafea.

Prietenul meu s-a stabilit în comuna Obreja în urmă cu douăzeci de ani, după ce s-a însurat. Depănând amintiri, el s-a plâns de comportamentul preotului din localitate, care, acum câteva luni, după ce a mers pe la casele oamenilor cu Botezul ca să le sfinţească, a citit un pomelnic lung în biserică, la finalul Sfintei Liturghii, cu contribuţia fiecărei familii. La fel a procedat şi în urma colindului. A anunţat cine a primit Corul Bisericii şi cu ce sumă a contribuit fiecare. A fost umilitoare situaţia creată de preot în biserică.

Omul a primit de la Bunul Dumnezeu libertatea de a se bucura de toate lucrurile ce sunt sub soare, însă nu toate lucrurile de sub soare sunt benefice sufletului şi trupului omenesc. Din această cauză, omul trebuie să chibzuiască la toate cu înţelepciune. Este dureros când îţi este dat să auzi că unii, aflaţi în anumite funcţii, în loc să-şi îndeplinească cu vrednicie sarcina pentru care au fost numiţi, profită de slăbiciunea oamenilor cărora ar trebui ei înşişi să le fie sprijin.

Rob al banului, şi preotul despre care mi-a povestit prietenul meu a uitat că el se află în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor, şi nu oamenii în slujba lui. Lasând la o parte bunul-simţ şi înţelepciunea, el a început să umilească oamenii cerând din puţinul lor spre a-şi mări punga, aşa cum fac cerşetorii pe la uşile oamenilor şi pe la margini de drum.

E regretabil că în sânul Bisericii Ortodoxe, care mi-a fost mereu în suflet, cu toate tainele şi adevărurile ei, se află uscături care în loc să ridice pe cei căzuţi, îi afundă tot mai mult în noroi.

Mândria, dorinţa de a conduce, de a primi slava deşartă a oamenilor, ipocrizia, i-au orbit pe unii atât de mult, încât nu mai deosebesc binele de rău. Din aceste vicii se ajunge treptat şi la dorinţa de a aduna cât mai multe lucruri materiale. „Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc cicurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi, şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.“ (Luca 23, 2-10)

E bine ca omul să urmeze învăţăturile de credinţă, să nu copieze făţărnicia celor ce nu doresc altceva decât slava deşartă a celor din jur, şi să nu cadă în deznădejde atunci când un slujitor nevrednic i-ar putea sminti.

Pr. Ion TURNEA