Încă 500 de noi locuri de muncă la Caransebeș!


Așa cum a anunțat încă din primăvară, conducerea societății TMD Friction, cel mai important investitor din Caransebeș, a solicitat recent administrației locale scoaterea la licitație publică a trei parcele de teren, în suprafață totală de 25.000 de metri pătrați. În documentul oficial trimis municipalității, directorul general Andrew Turner  dă asigurări privind extinderea investițiilor deja existente ale TMD Friction.

În ședința din data de 30 august, consilierii locali au aprobat hotărârea privind scoaterea la licitație publică a respectivei suprafețe de teren. „Este o bucurie pentru noi faptul că firma TMD Friction se extinde și că această investiție aduce cu sine crearea unui număr substanțial de locuri de muncă. S-a votat, aproape firesc, în unanimitate, și acest proiect de hotărâre”, a declarat Felix Borcean, primarul municipiului Caransebeş.

Pe lângă extinderea investiției acestei societăți care a dat întotdeauna dovadă de maximă seriozitate, investiție care duce la crearea a încă 500 de locuri de muncă în Caransebeș, și alți oameni de afaceri și-au arătat interesul pentru municipiul de pe malurile Timișului și Sebeșului. Primarul Felix Borcean a declarat că, recent, a avut o întrevedere cu un cetățean irakian stabilit în China, care dorește să investească în Caransebeș, discuțiile axându-se pe pregătirea forței de muncă din zonă.

Sonia BERGER