Încă cinci luni de răbdare cu apa și canalizarea


Noua conducere a municipiului de pe malurile Timișului și Sebeșului continuă să se informeze la fața locului în privința realităților cu care se confruntă cetățenii Caransebeșului, inițiativă pusă în practică imediat după instalare. Zilele trecute, primarul Felix Borcean și viceprimarul Marius Isac s-au interesat de stadiul de execuție a lucrărilor de pe șantierele deschise de Hidroconstrucția, societate care se ocupă de introducerea rețelelor de apă și canalizare în oraș, prin Programul ISPA 2.

„Am văzut la fața locului șantierele de pe străzile unde se introduce rețeaua de canalizare. Împreună cu conducerea Hidroconstrucția am stabilit termene clare pentru finalizarea acestor lucrări. Cei de la Hidroconstrucția ne-au asigurat că, până la sfârșitul anului, 95 la sută dintre lucrări vor fi gata. În ceea ce privește Str. Tudor Vladimirescu, unde mai este de executat doar subtraversarea pe sub Potoc, aceasta va fi deschisă traficului rutier, iar lucrările se vor muta pe Ardealului, unde un sens va fi blocat”, a spus primarul Felix Borcean.

Conform reprezentanților societății Hidroconstrucția, până la sfârșitul acestui an, în Caransebeș ar mai fi de realizat aproximativ 9 kilometri de rețele de apă și canalizare. Astfel, Calea Severinului, susțin ei, ar putea fi gata până cel mai târziu în data de 15 septembrie. Pe Str. Gării s-ar putea turna asfalt, dar trebuie continuată partea spre Cazărmii, de la intersecția cu Str. Dacilor, iar pe Al. I. Cuza mai sunt de executat 40 de metri. În ceea ce privește Str. Padeșului, ea este terminată, nemaiffind nevoie decât de proba de etanșeitate. Pentru Str. Tudor Vladimirescu, perioada de execuție se încheie în 22 august, iar cea de refacere în 22 septembrie. Societatea reabilitează cu asfalt străzile Arinului, Teiușului, Sarmisegetuza, și mai rămân Baba Novac, unde se va înlocui piatra cubică și se va asfalta, precum și Crișan, iar pe Eftimie Murgu mai trebuie racordate casele la noua rețea. Pe Str. Cloșca mai sunt de executat 300 de metri de rețea de apă, acolo urmând să se lucreze manual, la fel pe Mihai Viteazu, de lângă Terasa Arcade, până în Str. Ardealului, pe Dr. Sârbu și Iosif Olaru, unde, din cauză că străzile sunt foarte înguste, nu se poate lucra decât manual și numai noaptea. Pe Str. Târgului au rămas de executat racordurile, fără însă să se blocheze toată strada, iar după executarea lucrărilor pe Str. Punții, se va lucra pe Str. Târgului, unde operațiunile vor fi finalizate repede. Pentru a putea urgenta lucrările – au mai spus reprezentanții SC Hidroconstrucția –, la sfârșitul acestei luni pe șantierele de la Caransebeș vor fi aduși încă 50 sau 60 de oameni, deoarece se vor finaliza lucrările la Moldova Nouă.

Bianca METEȘ