La Staţia de Mixturi Asfaltice din municipiul Caransebeş a societăţii ,,Colas România” a izbucnit recent un incendiu. Focul s-a declanşat la instalaţia de filtrare a aerului de la un utilaj pentru prepararea mixturii asfaltice. Angajaţii societăţii respective au sunat, cuprinşi de panică, la Numărul unic de urgenţe 112.
Pentru stingerea incendiului au intervenit prompt pompierii militari de la Detaşamentul Caransebeş, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin. Prin urmare, focul nu s-a extins şi la celelalte echipamente din staţie, fiind evitate astfel pagube materiale importante. La faţa locului au mai fost prezenţi şi reprezentanţi ai Poliţiei. Şeful Gărzii de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri din urbea de pe Timiş şi Sebeş, Andrei Vasile, a intervenit la locul evenimentului cu două autoutilitare speciale cu apă şi spumă şi cu 10 subofiţeri.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor exacte care au condus la declanşarea incediului. Cel mai probabil, sursa producerii acestuia ar fi putea un scurtcircuit electric. (L. Dinu)