Omul care și-a curățat inima va dobândi o mare și neprețuită bunătate. Inima are ochi, după învățătura Sfintei Scripturi: „Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea la care v-am chemat, care este bogăția slavei moștenirii Lui, în cei sfinți” ( Efeseni 1,18). Acești ochi se curățesc precum spune Sfântul Vasile cel Mare: „De vreme ce s-au curățat ochii, ca atunci când ies murdăriile din ochi, poate acela să vadă buna slavă a lui Dumnezeu”. Poate vedea care este binele și care este răul, care este folosul și care este paguba, care este adevărul și care este minciuna.
Un alt rod bun al inimii curate este curățirea tuturor celorlalte părți ale omului, și mai ales a celor cinci simțuri. Sfântul Isaac Sirul ne descrie aceasta: „Inima este cea care cuprinde și cârmuieşte simțurile, este rădăcina lor. Dacă rădăcina este bună, și simțurile vor fi curate”. Omul cu această inimă curată devine locaș al lui Dumnezeu, deoarece, așa cum frumos spune Sfântul Macarie Egipteanul în Omiliile duhovniceşti: „Dacă atunci când un stăpân vine să locuiască într-o casă, iar aceasta este murdară, se curăță, se aranjează, se împodobește, se parfumează, cu cât mai mult atunci când este vorba de casa inimii noastre în care alege să rămână Însuși Domnul. Este nevoie de multă împodobire, pentru a putea intra într-însa să se odihnească Cel Preacurat și Sfânt. Într-o astfel de inimă se va odihni Domnul împreună cu toată Biserica cerească”.
Inima curată este în stare să vadă în sinele său oglindirea lui Dumnezeu, deoarece, după cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa, „Vede în curația ei chipul pe care i l-a dat Dumnezeu strămoșului Adam”, iar Clement Alexandrinul zice: „Curat cu inima, omul va vedea pe Dumnezeu față către față”. Cel curat cu inima vede și dumnezeieștile străluciri, după cum adeverește Sfântul Apostol Pavel: „Dumnezeu… a strălucit (lumina) în inimile noastre ca să strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu pe fața lui Hristos” (II Corinteni 4,6).
Sunt și alte bunătăți ale unei inimi curate: cunoașterea, înțelepciunea după Dumnezeu, acestea venind fiecăruia după măsura curățirii sale. Cu cât este mai curată inima, cu atât mai multă cunoaștere dobândește. Sfânta Scriptură spune: „Înțelepciunea se sălășluiește în inimile celor drepți” (Pilde 13,33). Un alt rol al inimii curate este cel despre care ne vorbește Sfântul Ioan Scărarul: „Inima curată și dreaptă… este slobodă și de grijile și de zarva lumii și călătorește senină în corabia nerăutății și liniștirii fără frică și tulburare până se va ajunge la limanul cel ceresc”.
Creștinul cu inima curată are anumite caracteristici distinctive, este atât de bun căci vede totul în jur bun și frumos. Niciodată nu îl auzi zicând despre unul sau altul că ar fi necurat sau ar fi murdărie în faptele sale, în viața sa, în inima sa. În timp ce opusul său, care nu are inima curată, pe toate le bănuie că sunt necurate și rele.
Definiția generală a inimii curate ne-o dă Sfântul Simeon Noul Teolog: „Inima curată este inima care nu numai că nu e tulburată de nici o patimă, ci nici nu gândește la ceva lumesc sau viclean, are înlăuntrul ei amintirea lui Dumnezeu, cu o uriașă iubire pentru Acesta. Este atât de unită cu Dumnezeu încât nu o distrag nici supărările, nici bucuriile acestei vieți, ci trăiește ca în al treilea cer, ca și cum a ajuns în rai, unde este logodna sfinților cu bunătățile pe care le-a pregătit Dumnezeu”.
Pr. ic. stavr. Petru PAICA
