Inscripţie de două secole pe Casa de Cultură


Lucrările de modernizare a Sălii de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş se apropie de final. Inaugurarea va avea loc, cel mai probabil, la începutul lunii octombrie. Conform declaraţiilor directorului instituţiei, Ioan Cojocariu, amenajarea balcoanelor a fost finalizată, în această perioadă montându-se mocheta. „Veţi găsi o sală nouă. Caransebeşenii vor avea o surpriză, pentru că noi am gândit ca această sală să deservească diverse categorii de spectatori, de la copii până la cei cu cele mai rafinate gusturi şi pretenţii, dar să şi pregătim o gamă largă de spectacole şi proiecţii cinematografice, la care proiecţia se face din spatele ecranului”, a mai adăugat Cojocariu.

De asemenea, în această perioadă se lucrează la reabilitarea faţadei clădirii, care este inclusă pe Lista de patrimoniu. Îmbucurător este faptul că, în timpul decopertării, a ieşit la lumină inscripţia cu numele primului proprietar al imobilului construit spre sfârşitul secolului al XIX-lea, negustorul H. Rosenfeld. Conducerea instituţiei de cultură intenţionează să păstreze neatinsă şi să evidenţieze inscripţia originală. (C. Senco)