În învăţământ, se modifică schimbarea


Dupã modificarea Legii educaţiei, autoritãţile au schimbat şi structura anului şcolar. Vacanţele vor fi mai lungi cu câte o sãptãmânã, dar mai rare, prin dispariţia vacanţei din luna februarie. De asemenea, anul şcolar nu va mai începe, conform tradiţiei, la 15 septembrie, ci în 12 septembrie. Primul semestru se va finaliza în 23 decembrie, iar asta înseamnã cã toate lucrãrile şi tezele semestriale trebuie susţinute de elevi mult mai devreme. De asemenea, materia trebuie predatã mai repede. Pânã acum, primul semestru se încheia la sfârşitul lunii ianuarie. Pânã la vacanţa de Crãciun, care va începe în 24 decembrie şi dureazã pânã în 15 ianuarie 2012, elevii din ciclul primar vor mai avea o vacanţã, între 22 şi 30 octombrie. Semestrul al II-lea va începe 16 ianuarie 2012 şi se va încheia în 22 iunie, iar vacanţa de primãvarã va fi în intervalul 7 – 22 aprilie. De asemenea, elevii vor intra în vacanţa de varã în 23 iunie şi se vor întoarce la cursuri în 9 septembrie. Potrivit ministrului Educaţiei, anul şcolar 2011 – 2012 va avea un numãr egal de zile ca şi acest an şcolar. (C. Senco)