Învăţământul dual, runda a doua


Aşa cum s-a stabilit în urmă cu aproape o lună, luni, 15 octombrie, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, s-a întâlnit din nou cu directorii liceelor tehnologice și cu agenții economici din municipiu, pentru a purta un dialog despre învăţământul dual şi introducerea acestuia în circuitul liceal din oraş începând cu anul şcolar 2019-2020. Aceasta este o formă a învăţământului profesional, care, din anul 2012, a fost desfiinţat în România. Diferenţa dintre cele două tipuri de învăţământ este aceea că cel dual se înfiinţează la solicitarea operatorilor economici. El se derulează pe baza unui contract de parteneriat, încheiat între agentul economic, unitatea de învăţământ şi Primăria Caransebeş, şi a unuia de pregătire practică.

Printre problemele ridicate de reprezentanţii mediului de afaceri la întâlnirea din 17 septembrie s-au numărat cele legate de meseriile deficitare pe piaţa muncii, cum ar fi operator maşini cu comandă numerică sau tâmplar, faptul că firmele îşi „fură” angajaţii unele altora, situaţia unor societăţi care au un număr mic de angajaţi, însă cu meserii foarte diverse, ori dificultăţile întâmpinate în fidelizarea angajaţilor tineri.

De această dată, agenții economici au fost prezenți într-un număr mai mic și mai mult din industria prelucrării lemnului, dar au fost și directorii liceelor tehnologice, precum și Luciana Bona, director-adjunct la Colegiul Tehnic Reşiţa, care a adus cu ea și un elev, Alexandru Iancu, de la profilul Sudură, care ne-a prezentat ce înseamnă învățământul dual din perspectiva unui tânăr implicat în acest sistem. Cred că acest învățământ nu trebuie să se adreseze doar tinerilor care nu reușesc la învățământul teoretic, o astfel de profesionalizare le-ar asigura un viitor și un trai cât mai decente, prin învățarea unei meserii. Împreună cu cei trei directori, voi merge la firmele care s-ar putea implica în acest proiect, urmând să le prezentăm într-un timp cât mai scurt, în discuţii directe, care sunt condițiile și avantajele învățământului dual. Suntem presați puțin de timp, pentru că la jumătatea lui noiembrie trebuie să avem definitivate clasele, numărul de elevi, oferta educațională, pentru a putea demara și în Caransebeș școala duală, începând cu anul viitor”, a spus Felix Borcean la sfârşitul întrevederii.

Sonia BERGER