Investiţie în impas


Direcţia din Timişoara pune beţe-n roate apelor la Caransebeş

[youtube_sc url=http://www.youtube.com/watch?v=O4ctrczQVls width=300 rel=0 fs=1]

În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, aleşii au aprobat proiectul de hotărâre prin care obiectivele de investiţii care urmează să fie realizate de Societatea ,,Gugulania Company”, în cadrul proiectului de amenajare hidroenergetică a râului Sebeş, să fie declarate de interes public local. Decizia a fost luată deoarece, chiar dacă, din punct de vedere tehnic şi al avizelor obţinute, investiţia în cauză îndeplineşte toate condiţiile pentru a primi Autorizarea de Construire, de aproape un an, proiectul se află în impas, din cauză că Direcţia Apelor Banat Timişoara a refuzat eliberarea Avizului de Gospodărire a Apelor, pe motiv că potenţialul hidroenergetic al acestei zone a râului Sebeş va fi folosit de SC Hidroelectrica, pentru dezvoltarea unui alt obiectiv de gen. (L. Dinu, C. Senco)

Consiliul Local al urbei de pe Timiş şi Sebeş a fost convocat săptămâna trecută în şedinţă de lucru, ordinea de zi cuprinzând un număr de 25 de proiecte de hotărâre. Cu această ocazie, consilierii au aprobat proiectul de hotârâre privind declararea obiectivelor de investiţii care urmează să fie realizate de către Societatea Comercială „Gugulania Energy”, în cadrul proiectului de amenajare hidroenergetică a râului Sebeş, ca fiind de interes public local.

De menţionat faptul că, în aprilie 2009, Municipalitatea de aici s-a asociat cu o firmă privată cu capital majoritar italian – ,,Boris 4” –, în vederea înfiinţării societăţii în cauză. Miza e una extrem de mare, fiind vorba de construirea unei microhidrocentrale pe râul Sebeş. Mai exact, la aproximativ un kilometru în aval de Lacul Zerveşti, va fi construită o ecluză cu un prag mobil, va fi amenajată conducta forţată cu tub de 3.000 mm şi o lungime de 4 km, vor fi construite centrala de maşini şi canalul de revărsare, investiţia ridicându-se la suma de 13,7 milioane de euro. Proiectul prevede construirea unei microhidrocentrale producătoare de energie electrică pe bază de resurse regenerabile hidro, cu o producţie medie anuală estimată la 20.500.000 KWh, investiţia urmând să producă dividende pentru următorii 50-60 de ani, din care, potrivit Actului constitutiv, Consiliul Local Caransebeş va încasa 15 procente.

Investitorul s-a obligat astfel să aducă agregatele hidroenergetice, să construiască clădirile, să asigure costurile pentru materiale şi manopera necesară pornirii şi funcţionării instalaţiilor, în vreme ce Administraţia locală caransebeşeană a pus la dispoziţie terenul şi utilităţile necesare demarării iniţiativei în cauză.

„După concretizarea acestei investiţii, bugetul local al Primăriei municipiului Caransebeş va beneficia de sume importante, în urma încasării de dividende”, a menţionat edilul-şef, Marcel Vela.

Reprezentanţii firmei private italiene au făcut cu această ocazie o prezentare referitoare la stadiul în care se află proiectul. Astfel, din punct de vedere tehnic şi al avizelor obţinute, investiţia în cauză îndeplineşte toate condiţiile pentru eliberarea Autorizaţiei de Construire. Însă, de aproximativ un an, proiectul se află în impas, din cauză că Direcţia Apelor Banat Timişoara a refuzat eliberarea Avizului de Gospodărire a Apelor, pe motiv că potenţialul hidroenergetic al acestei zone a râului Sebeş urmează să fie folosit de către societatea „Hidroelectrica”, pentru dezvoltarea aici a unui alt obiectiv de gen. Participant la şedinţa Consiliului local din 24 februarie, Albert Paul Taiti, directorul S.C. ,,Gugulania Energy”, a precizat că în ultimele luni au avut loc mai multe întâlniri cu fostul director general al ,,Hidroelectrica” din Bucureşti, căruia i s-a cerut un aviz de asociere, dar propunerea a fost refuzată. În momentul de faţă, reprezentanţii investitorului italian consideră că motivul invocat „nu reflectă realitatea”, aceştia fiind convinşi în demersul lor că „situaţia existentă exprimă o stare de rea-voinţă din partea celor două instituţii”.

În baza deciziei Consiliului local de declarare a obiectivului ca fiind unul de interes local, societatea va depune o plângere la Oficiul Concurenţei, împotriva celor care au încercat împiedicarea derulării normale a proiectului.

 

Liviu DINU

Carmen SENCO