Învie eolienele la Slatina-Timiș!


În urmă cu câţiva ani, Primăria comunei Slatina-Timiş a semnat un contract de asociere în participaţiune cu o firmă din Bucureşti, finanţată de Grupul francez Filasa, pentru producerea de energie verde. În acest sens, s-a construit un parc pe care au fost amplasate 8 turbine eoliene, proprietatea societăţii din Capitală, însă, deoarece s-au întâmpinat probleme cu Certificatele verzi, investiţia a stagnat, iar eolienele stau părăsite undeva în zona Dealului Cornuţel. Primarul Gheorghe Roma s-a gândit să le dea o nouă utilizare, fiindcă, după calculele administraţiei locale, ele ar putea asigura energia necesară iluminatului sau pe cea necesară instituţiilor de învăţământ din comună.

Noi nu am cheltuit, practic, niciun leu. În plus, două dintre eoliene sunt ale noastre, ele fiindu-ne făcute cadou de firma parteneră, dar nu avem licență de producător. Cum s-a simplificat legislația, ei ne-au făcut o ofertă, pentru că terenul pe care sunt amplasate e proprietatea Consiliului Local Slatina-Timiş, ei neputând să le vândă fără acordul nostru. În urma negocierilor, am ajuns la 7.000 de euro pe bucată, plata urmând să se facă pe o perioadă de cinci ani, banii fiind prinşi în buget, cu condiția ca ei să ne obțină toate licențele”, a spus edilul comunei.

Gheorghe Roma ne-a mai informat că prima tranșă va fi achitată în luna decembrie. (B. Meteş)