Ion Chichere are, în sfârşit, concursul meritat!


Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa şi Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Caraş-Severin, Lions Club Reşiţa Montană, cu ajutorul Cenaclului Literar „Semenicul” din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, organizează prima ediţie a

Concursului Naţional de Poezie „Ion Chichere”.

Concursul se adresează creatorilor cu vârsta de până la 35 de ani (inclusiv), care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Concurenţii vor trimite câte 10 poeme, fie în plic, fie pe e-mail, până cel târziu în data de 25 septembrie, data poştei, sau data de transmitere a e-mail-ului, pe adresa poştală: Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, Str. Libertății, nr. 40, sau la
e-mail: cdc_resita@yahoo.com.

Poemele vor fi însoţite de datele de contact ale autorului (nume, adresă poştală/e-mail, telefon).

Se vor acorda trei premii:

Premiul I – Premiul „Ion Chichere” – 600 de lei; Premiul II – 400 de lei; Premiul III – 200 de lei. De asmenea, se va mai acorda un Premiu special din partea directorului Teatrului de Vest Reşiţa, Dumitru Nicolae Vlădulescu.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 19 octombrie, de la ora 18, în cadrul manifestării culturale „Reşiţa în 10 dimensiuni”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu.  Cu acest prilej, va fi lansat şi un volum de poezii care va cuprinde cele mai frumoase poezii înscrise în concurs.

Bogdan NAUM