Lăutari de altădată

Ion Luca Bănăţeanu

A fost unul dintre cei mai înzestraţi lăutari almăjeni, şi chiar dintre toţi lăutarii, din toate regiunile ţării şi din toate timpurile. A văzut lumina zilei în anul 1894, în comuna Bozovici, din Valea Almăjului. După ce a terminat şcoala primară şi liceul, s-a înscris la Facultatea de Drept şi, concomitent, la Academia Comercială din Bucureşti. După doar doi ani de studii superioare, a abandonat ambele facultăţi, doinele şi jocurile aduse din Almăjul lui ademenindu-l mai mult decât principiile de drept şi de comerţ. Şi-a luat vioara subsuoară, şi-a înjghebat o orchestră populară şi, după Primul Război Mondial, a început să cânte la diferite restaurante şi localuri din Capitală.

În scurt timp, a câştigat admiraţia bucureştenilor prin stilul său specific bănăţenesc de a cânta doine şi jocuri. Fireşte, bănăţenii stabiliţi în Bucureşti şi studenţii bănăţeni, care au studiat în Capitală, i-au făcut o permanentă şi însufleţită „galerie”, îndulcindu-şi inimile cu cântecele lor de acasă. Se pare că Ion Luca Bănăţeanu a moştenit de la tatăl său, Sâmu Luca, lăutar de la Bozovici, o bună parte din repertoriul de cântece bănăţene cântate şi de vestitul lăutar Alexa Bârcă. Profesorul şi muzicologul Tiberiu Alexandru, în valoroasa sa lucrare „Instrumentele muzicale ale poporului român”, în care a publicat, printre altele, şi o horă din Valea Almăjului, culeasă de Ion Luca Bănăţeanu în anul 1910, a spus: „Hora a fost notată din memorie de renumitul lăutar bănăţean Ion Luca Bănăţeanu. A învăţat-o de la tatăl său, Sâmu Luca, care, la rândul său, o ştia de la creatorul ei, Alexa Lorea a lui Giuri, clarinetist în orchestra lui Alexa Bârcă din Oraviţa”. Ion Luca Bănăţeanu a desfăşurat o bogată şi îndelungată activitate de lăutar violonist şi culegător de folclor muzical, cântând peste 40 de ani la Bucureşti, mai ales cântece bănăţene, contribuind astfel, mai mult decât oricare alt lăutar din Banat, la răspândirea folclorului muzical bănăţean, nu numai în Capitală, ci în toată ţara, prin permanentele sale emisiuni oferite de Radioteleviziunea Română. La recomandarea compozitorului Tiberiu Brediceanu şi a lui Tiberiu Alexandru, originar din Caransebeş, s-a obţinut aprobarea directorului Institutului de Folclor din Bucureşti ca Ion Luca Bănăţeanu să înfiinţeze orchestra de muzică populară a Institutului. Şi astfel, la finele anului 1949, în Bucureşti, a dat spectacole cu orchestra „Barbu Lăutaru”, formaţia Institutului de Folclor. Ion Luca Bănăţeanu a fost inspirat şi cu privire la numele acordat acestei formaţii instrumentale inedite, numele lui Barbu Lăutaru, întâiul staroste al lăutarilor din folclorul românesc. Barbu Lăutaru, pe numele său adevărat Vasile Barbu-Cobzaru, avea o deosebită reputaţie muzicală, el impresionându-l cu cântecele sale pe muzicianul maghiar Franz Liszt. În opera sa, „Rapsodia română”, compozitorul maghiar a pus ceva din sufletul divin al cobzarului moldovean.

„De numele lui Ion Luca Bănăţeanu, în perioada cât a funcţionat la Institutul de Folclor, se leagă şi existenţa a încă două acte de cultură semnificative, relevante pentru valoarea sa umană şi spirituală. Profesorul şi folcloristul Nicolae Lighezan i-a încredinţat violonistului bănăţean patru caiete de folclor, în scop de valorificare, sub egida numelui său. Aceste caiete au fost înmânate doctorului Petru Groza, amicul profesorului, de unde au ajuns în cele din urmă în mâna specialistului Tiberiu Alexandru, salariat la Institutul de Folclor. Culegerea de folclor a lui Nicolae Lighezan a apărut sub genericul «Folclor muzical bănăţean», de Nicolae Lighezan, Editura Muzicală, Bucureşti, 1959, cu o introducere de Tiberiu Alexandru şi cu «note marinale» de dr. Petru Groza”.

„Ion Luca Bănăţeanu a dobândit o imensă popularitate în rândul melomanilor şi datorită orchestrei de muzică populară «Barbu Lăutaru». După acest succes răsunător, se punea cu stringenţă necesitatea grabnică a înfiinţării orchestrei de muzică populară a Radiodifuziunii Române. Ion Luca Bănăţeanu a fost învestit ca dirijor al acestei formaţii. Dirijor şi vioara numărul 1. În acceptarea acestei misiuni a fost încurajat de dr. Petru Groza şi de către Constantin Daicoviciu. Anul 1950 a marcat debutul orchestrei de muzică populară a Radiodifuziunii Române, ctitor, dirijor şi prim-solist instrumentist fiind maestrul Ion Luca Bănăţeanu. Orchestra se compunea din: Traian Lăscuţ Făgărăşanu – clarinetist, Iosif Milu şi Ion Murgu – taragotişti, Iosif Cocoş – ţambalist, Moise Belmustaţă, Nelu Stan, Simion Stan şi Aladar Arpad – viorişti, violonişti şi bracişti… Era o mare bucurie când se ştia auzit de-o lume întreagă interpretând la vioară «Doina lui Bârcă», «Doină din Ardeal», «Ardeleana de la Gladna»… şi nu în cele din urmă capodopera sa, compoziţia sa «Balada Groznei». În perioada cât a funcţionat ca dirijor şi interpret în Radiodifuziunea Română (1950-1958), Ion Luca Bănăţeanu s-a dovedit un apostol al muzicii populare româneşti. În acest timp, cu dăruire, măiestrie şi suflet de pedagog, a reuşit să creeze o şcoală şi un stil propriu, o manieră de interpretare a cântecelor necunoscută la alte orchestre de acest gen…”.

Despre activitatea acestui mare lăutar, în anumite împrejurări, au vorbit mari specialişti în ale folclorului ca Tiberiu Alexandru, folclorist în cadrul Institutului de Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti, Moise Belmustaţă, violonist, originar din Banat, instrumentist în orchestra Radiodifuziunii Române, dirijată de Ion Luca Bănăţeanu, Alexandru Grozuţă, solist de muzică populară, artist emerit, Emil Gavriş, solist de muzică populară. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, . Ion Luca Bănăţeanu s-a retras la Oraviţa, unde fiica sa, Livia, era elevă în penultimul an de liceu. Aici, s-a format un taraf cu care a cântat seară de seară, mai ales la restaurantul „Coroana”.

Ultimii ani şi i-a trăit în localitatea natală, Bozovici, unde a şi fost înmormântat, în anul 1963, în cimitirul satului, regretat de toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat. Amintirea lui încă mai dăinuie, şi nu numai la Bozovici, ci şi la Oraviţa şi chiar la Bucureşti.

Ştefan ISAC