Ca în fiecare an, în această perioadă a lunii lui „Florar”, la Reşiţa se organizează, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi al Bisericii „Schimbarea la Faţă” Reşiţa, Festivalul de muzică religioasă „Ion Românu”. La această ediţie au participat Corala „Armonia”, a Bisericii Ortodoxe din Bocşa – dirijor, preot Silviu Ferciug, Corala „Anastasis”, a Bisericii Ortodoxe din Bozovici, dirijor – prof. Claudia Cherescu, Corala „Lira”, a Primăriei din Reşiţa, Corala „Franz Sturmer”, a Forumului German din Reşiţa, ambele dirijate de prof. Elena Cozâltea, Corul Catedralei „Învierea Domnului” şi Corul „Tibiscum”, al Facultăţii de Teologie, ambele din Caransebeş, dirijate de preot prof. Gheorghe Tistu, Corul de copii „Canon” din Marga, dirijor, prof. univ. dr. Dumitru Jompan, şi Corul Bisericii „Schimbarea la Faţă”, din Reşiţa.
În prezenţa unor iubitori de cântec religios şi a celor doi organizatori, Gheorghe Ţunea, director al C.J.P.C.P.C.T. Caraş-Severin, şi preot paroh Nicolae-Ioan Haţegan, formaţiile participante au fost răsplătite cu o Diplomă de Participare şi volumul IV din „Corespondenţă (R-Z)” al prof. univ dr. Dumitru Jompan.
Ştefan ISAC