La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Lugoj a avut loc un eveniment deosebit – comemorarea a 150 de ani de la naşterea compozitorului Ion Vidu.

Muzician de o formaţie complexă, „Doinitorul Banantului” s-a realizat în plan didactic, dirijoral şi componistic, fiind recunoscut ca un mare slujitor al artei sunetelor, nu numai în Banat, ci în întreaga ţară.

După parastas, evenimentul propriu-zis a debutat cu un cuvânt rostit de pr. prot. Ioan Cerbu, care a vorbit despre importanţa acestei personalităţi culturale a Lugojului şi a adresat un salut călduros tuturor participanţilor la evenimentul care, pe deasupra, a avut menirea să-i pregătească pe credincioşii „Bisericii cu două turnuri” pentru sărbătorile Crăciunului.

La realizarea acestui memorabil eveniment au colaborat Corul Bisericesc „Ion Vidu”, dirijat de prof. Ramona Bălan, Corul Ligii Tineretului Ortodox, condus de Alina Bogoevici, şi Corala „Filaret Barbu” a Protopopiatului Lugoj, dirijată de pr. Cristian Cerbu.

Cele trei comunicări referitoare la viaţa şi activitatea maestrului au fost prezentate de prof. dr. Dumitru Jompan, pr. prof. dr. Vasile Muntean şi dr. Constantin Tufan Stan. Au mai evocat personalitatea compozitorului şi Monseniorul Alexandru Mesian, deputatul Sorin Stragea şi dr. Lia Benkoszy, nepoata lui Ion Vidu. S-a dat apoi citire unui inspirat mesaj transmis din Austria de  ing. Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Imaginile proiectate, camertonul lui „Taica Vidu”, dăruit de nepoata acestuia dirijorului Coralei „Filaret Barbu”, şi încheierea acţiunii cu intonarea uneia dintre cele mai inspirate pagini de muzică corală a celui comemorat – „Mântuire” – i-a transpus pe participanţi într-o „Ţară de vis a colindelor” din Lugojul de altădată şi de acum.

 Ion Vidu şi Timotei Popovici, două personalităţi muzicale ale Banatului, doi colegi, doi colaboratori, au fost mai mult decât atât – au fost doi prieteni, uniţi printr-o legătură de suflet care a durat aproape patru decenii.

Cei care l-au sprijinit pe Timotei Popovici în înfăptuirea năzuinţei de a urma cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune din Iaşi n-au fost doar membrii Societăţii Române de Cântări şi Muzică din Caransebeş, donatorii acelui mic „stipendiu“ în valoare de 300 de florini¹, ci şi Ion Vidu, primul muzician din Banat care s-a format la şcoala lui Musicescu. Cunoscutul şi apreciatul muzicolog Viorel Cosma arăta că Timotei Popovici a urmat cursurile de armonie şi compoziţie ale Conservatorului ieşean „la îndemnul şi prin intervenţia lui Ion Vidu“.

Se cunoscuseră la Lugoj în anul 1895, atunci când Timotei Popovici deţinea funcţia de secretar al Reuniunii de Cântări şi Muzică, în fruntea căreia Vidu se afla deja de şapte ani.

Mutarea la Braşov a lui Popovici, un an mai târziu, a determinat trecerea de la relaţiile directe dintre cei doi colegi şi prieteni, la comunicarea indirectă, prin scrisori.

Zestrea epistolară dintre Vidu şi Popovici este săracă, dar suficientă ca să ateste o prietenie sinceră şi durabilă, la care compozitorul bănăţean plecat în Ardeal ţinea mult, căci legătura cu „Doinitorul Banatului“ însemna, de fapt, contactul permanent cu ţinutul de baştină atât de drag lui.

Vidu, cel mai în vârstă dintre ei, şi deci cel cu o experienţă de viaţă formată, lansat deja în viaţa muzicală a provinciei din sud-vestul ţării, ca dirijor şi compozitor, îl povăţuia pe Timotei Popovici să nu intre în vreo polemică, să se străduiască pentru a satisface aşteptările celor care l-au primit cu destulă încredere, să nu se descurajeze niciodată şi să aibă „curaj, diliginţă şi paciinţă“.

La sfârşitul veacului al XlX-lea, în toate provinciile româneşti influenţele străine încă mai dăinuiau în toate manifestările artistice. Publicul nu acorda o atenţie prea mare şi nici nu avea încredere în creaţia muzicală autohtonă. Lipsa de respect faţă de bunurile noastre culturale i-a întrerupt lui Timotei Popovici din când în cândzborul spre înalt. Dar Vidu de fiecare dată a intervenit prompt: „Caută şi lucră. Nu descuraja!“, sau: „Nu te supere neîncrederea publicului nostru, căci aşa e dânsul de la fire, a nu se încrede în ai sei“, determinându-1 să-şi reia zborul întrerupt.

Nu numai pentru acest sprijin permanent şi dezinteresat, ci şi pentru creaţia muzicală a lui Vidu, Timotei Popovici a manifestat, pe de o parte, sinceră admiraţie, iar pe de alta, regretul de a nu fi lăsat neamului acestuia lucrări de o mai largă respiraţie, în conceptul scrisorii lui Timotei Popovici – „…opere mari, de valoare înaltă“.

Ospitalitatea Sibiului, unde a activat 37 de ani ca profesor, dirijor şi compozitor şi a vieţuit aproape jumătate de veac, n-a şters din sufletul lui Timotei iubirea de locurile din care s-a desprins.

Se ştie de-acum că după absolvirea Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune din Iaşi, la îndemnul lui Musiceseu, „Du-te în Banat şi dezvoltă acolo talentul tău şi vei fi cel dintâi“²,el şi-a început cariera de dascăl la Lugoj, pe care însă a părăsit-o curând. Acestor locuri le-a dus el dorul şi înspre ele îşi îndreaptă din când în când paşii, gândurile şi misivele, pentru a afla cât mai multe ştiri despre toţi ai săi.

Dar şi dinspre localităţile bănăţene îi sosesc mereu scrisori semnate de slujitorii Euterpei, de la Dimitrie Cusma şi Constantin Vladu din Caransebeş, Sabin Drăgoi şi Mircea Popa din Timişoara, Nicolae Mureşan din Bocşa Română ş.a.

Cât de convingătoare este mărturisirea făcută lui Constantin Vladu în sensul celor scrise mai sus, când, referindu-se la „Banatul nostru scump şi frumos“, afirma despre sine: „… eu tot bănăţean am rămas. Sângele nu se face apă!“.

Primul document epistolar semnat de Ion Vidu şi expediat la Braşov lui Timotei Popovici a fost datat 08.10.1896. Din acel an şi până în 1900, muzicianul lugojean a trimis preotului-profesor Timotei Popovici doar cinci scrisori, al căror incipit (mod de adresare) a fost „Dragă Timo!“ şi de încheiere „Al tău amic“, „Te sărută al tău amic“ şi „Servus“, toate acestea făcâd dovada unei evidente prietenii.

Iată câteva din problemele abordate în corespondenţa la care ne referim: schimbul de partituri muzicale proprii ori ale altor compozitori; realizările pe plan concertistic; veşti despre membrii familiei şi prieteni; invitaţii reciproce, succesele în planul creaţiei muzicale, dar şi mai lumeşti: „Eu cu George (?) mai facem din când în când câte un praznic şi gândim la vinul Teu cel zaharit“.³

La solicitarea lui Timotei Popovici, care era preocupat să realizeze un lexicon al Reuniunii Corale din Ardeal şi Banat, Vidu l-a asigurat că secretarul corului, Constantin Liuba „… a făgăduit că se va interesa de cauză“.⁴

Puţină lume ştie că între Ion Vidu şi Iacob Mureşianu, la un moment dat s-a iscat un conflict de natură juridică, pe tema unui presupus plagiat, căci prelucrarea „Bobocele şi inele“ ,de Ion Vidu, a reapărut într-o altă armonizare, cu aceeaşi melodie, dar cu textul schimbat, „Spusu-mea frunza de vie“, de I. Mureşianu.

Momentul comemorativ pentru Ion Vidu ne determină să cenzurăm textul compozitorului ardelean şi să trecem cuvintele şi sintagmele grave adresate acestuia pe nedrept, formulate în scrisoarea trimisă din Blaj, la 08.04.1902, lui Timotei Popovici.⁵

În 1922, marele D.G. Kiriac îi scria lui Timotei Popovici: „Pe Vidu l-am văzut de mai multe ori, că el s-a mai abătut pe la Bucureşti“⁶, iar cu un an mai târziu, referindu-se la organizarea cursurilor de dirijori, menţiona: „Vidu a lucrat în această direcţie cu cei din Banat, astă toamnă, când am fost şi eu la Chizătău. Un început este“.⁷

Din Orăştie, în 1929, în vremea când Ion Vidu îndeplinea funcţia de inspector general cu probleme de muzică, fostul elev al lui Popovici, Nicolae Pratia, îi solicita sprijinul: „Dacă sunteţi în termeni buni cu Domnul Vidu şi dacă mă socotiţi demn de sprijunul ce Vi-l cer, Vă rog să mi-l daţi“ (trafic de influenţă – n.n.) căci „… în ţara aceasta mică… nu poţi ajunge pe cale dreaptă, ci numai prin mjlocitori…“.⁸

Unul dintre cei mai îndrăgiţi discipoli ai lui Timotei Popovici, Ilarion Cocişiu, în 1934, îl înştiinţa pe profesorul său de la Sibiu că la îndemnul „câtorva cunoscuţi“ a publicat un articol despre dezvelirea bustului lui Vidu la Lugoj.⁹

În anul 1942, înv. Ion Bradea, din localitatea Bod, i-a adresat o scrisoare prin care i-a solicitat, pentru corul de şcolari, două piese muzicale de Ion Vidu: „Vraja“ şi „Hai, iu, iu!“. Răspunsul lui Timotei a fost categoric: „nu am şi nu cultiv cântece ca «Hai, iu, iu!» (…) chiar dacă ar fi populare“. Ca atare, adresantul îl sfătuieşte pe expeditor să-i ceară cântecele dorite Sidoniei, soţia compozitorului Vidu.¹⁰

Graţie prof. Lia Popovici Delu, fiica lui Timotei Popovici, care ne-a pus la dispoziţie corespondenţa tatălui său, am putut cunoaşte şi singura scrisoare expediată de Timotei Popovici lui Ion Vidu, din Sibiu, la 18.12.1921. Un preafrumos laudatio i-a adresat atunci muzicianul bănăţean, aciuat la Sibiu, lui Vidu, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de dăscălie: „Astfel, opera Ta (…) este chemată a forma temelia muzicii româneşti în înţeles artistic, pe care noi, azi, încă nu o avem. Pe temelia indicată – mai ales de tine – va avea să se clădească măreţul palat al muzicii româneşti …“.¹¹

Cu mulţi ani în urmă, mă întorceam cu corul Catedralei Episcopale din Caransebeş, al cărui dirijor eram, de la Timişoara, unde am susţinut un concert de colinde în Catedrala Mitropolitană. Ajunşi în Lugoj, în faţa bustului compozitorului Ion Vidu, am avut idea de a-i cânta colindul „Asta-i sara!“.

Doresc să închei cu redarea unui scurt poem dedicat maestrului, după acea seară mare, când l-am colindat cu corul caransebeşenilor:

Lui Ion Vidu

Pe malul Timişului,

ce curge-ncet şi lin,

stai ca o stâncă,

nimeni dintre cei care au fost

şi sunt

nu te-ntrecură încă.

Privesc la

bronzul auriu,

tăcut,

şi îţi şoptesc încet

„MAESTRE, TE SALUT!“¹²

¹Ion Crişan, Un veac de cântec, Timişoara, 1968, p. 53.

²Viorel Cosma, Un maestru al muzicii corale, Ion Vidu, Bucureşti, 1965, p. 53.

³Dumitru Jompan, Timotei Popovici – Corespondenţă. Studii de Pedagogie muzicală, vol. 2, Timişoara, Editura Eurostampa, 2002, p. 193.

⁴Idem, ib., p. 196.

⁵Idem, ib., p. 99-100.

⁶Idem, ib., p. 82.

⁷Idem, ib., p. 84.

⁸Idem, ib., p. 132.

⁹Dumitru Jompan, Timotei Popovici – Corespondenţă. Studii de Padagogie muzicală, vol. 2, Timişoara, Editura Eurostampa, 2002, p. 41.

¹⁰ Idem, ib., p. 24.

¹¹ Dumitru Jompan, Timotei Popovici – Corespondenţă, vol. 1, Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1997, p. 85.

¹² Dumitru Jompan, Piatra de hotar, Poeme, Reşiţa, f.e., 2009, p. 83.

Prof. dr. Dumitru JOMPAN