Cu ocazia împlinirii a 59 de ani de la înfiinţarea Întreprinderii de Prospecţiuni Geologice Banatul, la Caransebeş a avut loc, recent, o întâlnire la care au luat parte colegii care au pus bazele acestei societăţi, dar şi cei care, de-a lungul timpului, au lucrat la IPEG. Reuniunea – una emoţionantă, în cadrul căreia cei prezenţi au depănat amintiri, au cântat şi au dansat – a strâns laolaltă oameni veniţi de la sute de kilometri, dar al căror suflet a rămas mereu pe aceste meleaguri, precum şi localnici. Anul viitor, IPEG-iştii se vor întâlni la Lugoj. (Ş. Isac)
Au trecut 59 ani de când s-a înfiinţat Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice Banatul Caransebeş. Cunoscută sub denumirea de IPEG Banatul, societatea a avut ca obiect principal de activitate cercetarea bogăţiilor subsolului acestei regiuni din partea de vest a României şi punerea lor în valoare, în folosul economiei naţionale. Acum 59 de ani, ea şi-a început activitatea cu un număr restrâns de personal, dar, în timp, s-a ajuns la închegarea unui colectiv puternic, bine pregătit, având rezultate deosebite, prin punerea în exploatare a numeroase zăcăminte.
Recent, la Caransebeş a avut loc o întâlnire dedicată aniversării a 59 de ani de activitate a societăţii, la care au venit o parte a celor care au pus bazele întreprinderii, în urmă cu aproape şase decenii, şi îi amintim aici pe decanul de vârstă Dumitru Cădariu, pe Vasile Bădăluţă, cel mai vechi din această unitate, şi pe primul geolog al acestei societăţi – Vasile Mortoiu.
În anul 2007, a avut loc prima întâlnire a IPEG-iştilor la Caransebeş. De atunci, ne-am întâlnit în fiecare an, prin alternanţă, la Lugoj şi în municipiul de pe Timiş şi Sebeş, aceasta de acum fiind a cincea reuniune. Nu ne-a fost şi nu ne este uşor, fiindcă unii colegi au trebuit să vină de la mare distanţă: Ion Bredicianu – de la Brăila, familia Emil Radu, din Bucureşti, Florea Dinulescu, din Oradea, familiile Eugen Cîrciumaru şi Ion Lopătiţă din Timişoara, familiile Toma Gherasim şi Dumitru Balica de la Moldova Nouă, familiile Gheorghe Caragea de la Bozovici, Anton Martinescu, de la Buziaş, iar Vasile Mortoiu – de la Voislova. Iar acest lucru spune ceva. Am dovedit că am fost cu toţii o famile mare, un colectiv unit, care a ştiut să treacă peste micile animozităţi, inerente unui colectiv mare, şi să venim la această întâlnire, să depănăm amintiri şi să ne simţim bine. Nu putem să-i omitem pe unii dintre directorii prezenţi: domnii Dumitru Ianoşiga, Simion Gurgu, Mihai Gander, şi nici pe contabilii-şefi Dimitrie Cădariu şi Maria Geta Andrei.
Cuvântul de bun-venit l-a rostit de această dată unul dintre organizatori – Constantin Troncea. Apoi s-a cântat imnul minerilor, urmat de păstrarea unui moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt printre noi. A rostit o alocuţiune şi decanul de vârstă Dumitru Cădariu, care a subliniat că prezenţa noastră la această acţiune demonstrează bucuria tuturora de a continua acest tip de întâlniri, felicitându-i totodată pe organizatori, ştiut fiind că o asemenea reuniune ridică multe probleme, dar ele ne leagă, ele ne-au sudat, şi tot ele ne vor da posibilitatea să ne auzim prin telefoanele afişate în pliantele primite. Ca veteran al IPEG-iştilor, Dumitru Cădariu a făcut un apel către cei prezenţi, rugându-i să nu dezerteze niciodată de la această acţiune, şi a dezaprobat neparticiparea unora dintre foştii angajaţi, care locuiesc în Caransebeş sau în apropiere.
Printre felurile rafinate de mâncare şi băuturi alese, s-a cântat şi s-a dansat cu veselie, pe muzica asigurată de cei doi Petre, Capeţ şi Vela. Au cântat la această petrecere Gheorghe Ciupitu şi Constantin Bojin – cântece din Banat, Dumitru Balica – cântece din Ardeal, şi Vasile Bădăluţă – cântece din Moldova. Pe ritm de dans modern ori popular – din toate zonele folclorice, inclusiv sârbeşti –, toţi cei care s-au aventurat în ring au demonstrat că sunt foarte buni dansatori, detaşându-se, totuşi, la jumătate de punct familiile Mihai Moatăr şi Dumitru Balica, Anca Troncea şi Elena Ecle. Organizatorul întâlnirii de anul trecut, de la Lugoj, Vasile Sărăţeanu, a spus, printre altele, că are marea satisfacţie că, după cinci ani, am reuşit să ne întâlnim din nou, ceea ce este un lucru îmbucurător, deoarece este foarte greu să se organizeze o asemenea întâlnire, ţinând cont de situaţia economică şi socială actuală a ţării, precum şi de vârsta pe care o au marea majoritate a celor prezenţi.
În numele tuturor participanţilor, el a mulţumit organizatorilor – Ion Mocioalcă, Ştefan Isac, Iancu Bădescu şi Constantin Troncea –, pentru seara deosebită pe care le-au oferit-o, pentru că nu prea multe întreprinderi din România fac astăzi ceea ce facem noi, IPEG-iştii, dând exemple marile unităţi din Caransebeş, Lugoj, Timişoara şi alte oraşe, despre care nu s-a auzit nimic în acest sens. Asta este dovada că noi am fost, timp de cinci ani, un mare colectiv unit, iar această calitate trebuie să o ducem pe mai departe. Întâlnirea din 2012 va avea loc la Lugoj, Vasile Sărăţeanu discutând în acest sens cu domnii Mortoiu, Balica şi Caragea, pentru a-i mobiliza pe cei de la fostele secţii ale societăţii, astfel ca la reuniunea de anul viitor să participe un număr şi mai mare de salariaţi. Şi, la fel, la cele viitoare…
Ştefan ISAC