În data de 30 mai, în comuna Eftimie Murgu a avut loc cea de-a VI-a ediţie a Sărbătorii Muzeelor Săteşti, unde au participat oaspeţi din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, precum şi din mai multe judeţe din centrul şi nord-vestul ţării. Reputatul istoric caransebeşean Liviu Groza, invitat la eveniment, a donat comunei Eftimie Murgu hărţile aduse de la Viena, referitoare la Valea Almăjului.
Este important de ştiut că Valea Almăjului, împreună cu Caransebeşul au dat cei mai mulţi generali din Armata Imperială, care au ocupat cele mai înalte funcţii. Col. (r) Liviu Groza le-a promis almăjenilor că le face cadou un DVD cu 15 generali, din cei 25, câţi au existat.
Ce a fost foarte interesant la Rudăria, a fost faptul că de jur-împrejur erau mese cu standuri, unde fiecare dintre reprezentanţii muzeelor săteşti au venit cu exponate reprezentative ale zonelor de unde provin – zeci de lucruri, de documente, publicaţii, obiecte de uz casnic, costume populare – şi au oferit informaţii legate de activitatea pe care o reprezintă.
Din Serbia au fost delegaţi din Uzdin, Deliblata şi Valea Timocului. Între toţi participanţii a avut loc un schimb de idei şi de păreri. „Aici au fost cu toţii români. Peste tot s-a auzit şi s-a vorbit româneşte, au fost tot felul de discuţii legate de activitatea lor. Cel mai mult m-a impresionat prezenţa unei familii din Pecica, ce ne-a oferit produse de panificaţie, mie dăruindu-mi o pâine proaspătă, care degaja acel miros specific. Preotul din Topleţ a venit cu o carte veche bisericească, a fost ceva înălţător, a fost ceva deosebit faptul că încă se mai păstrează aşa ceva. Această Zi a Muzeelor Săteşti a scos în evidenţă faptul că încă se păstrează tradiţia. Satele n-au murit, cu toate că sunt îmbătrânite şi tineretul a plecat. Dar cei bătrâni păstrează această tradiţie, iar printre ei se regăsesc totuşi şi tineri cu dragoste de satele lor. De exemplu, am întâlnit o femeie din Valea Timocului, care a venit îmbrăcată într-un costum popular tradiţional foarte frumos, având cu ea un acordeonist, şi au cântat muzică populară din Valea Timocului în româneşte”, ne-a spus Liviu Groza.
Între produsele prezentate au excelat lactatele – caş, urdă, brânză –, care au fost puse la dispoziţia celor prezenţi. A fost un spaţiu în care s-au deşertat cunoştinţele şi s-a făcut un schimb de păreri, existând totodată şi propuneri de îmbunătăţire a programului, pentru următoarele întâlniri de genul acesta.
Un animator foarte activ a fost scriitorul Vasile Bogdan din Uzdin, care a ţinut să se fotografieze cu toată lumea. În fruntea acestei acţiuni au fost primarul Petru Imbrescu, directorul şcolii, Mihai Vlădia, iar din satele vecine, Gheorghe Rancu din Şopot, Pavel Panduru din Prigor şi Dănilă Sitaru din Şopotul Vechi, dar şi alţii, care au pus suflet pentru ca această sărbătoare de la Rudăria să aibă succes deosebit. De remarcat că aceşti profesori sunt mari condeieri, au cărţi publicate despre Valea Almăjului, o vatră de cultură, şi că aici au trăit şi trăiesc oameni de cultură.
Surpriza acestei sărbători a fost momentul când primarul Petru Imbrescu a citit Hotărârea Consiliului Local al comunei Eftimie Murgu, din luna mai, prin care s-a decis acordarea titlului de „Cetăţean de onoare” col. (r) Liviu Groza, istoric militar, ca urmare a contribuţiei aduse privind cunoaşterea trecutului istoric al comunei Eftimie Murgu. Diploma a fost un frumos cadou, momentul fiind cu atât mai emoţionant cu cât, peste o lună, venerabilul istoric caransebeşean împlineşte 83 de ani.
Liviu Groza ne-a mai informat că a fost invitat personal pentru data de 26 iulie, la Uzdin, unde se va dezveli placa comemorativă de pe casa lui Trinţu Măran, un colaborator al domniei-sale despre care a scris foarte multe, însă, spre regretul său, din cauza stării de sănătate nu va putea să se deplaseze acolo, înmânându-i cuvântul scris, pentru a fi citit cu această ocazie, scriitorului Vasile Bogdan.
Ştefan ISAC