Pentru ceremonia de desemnare propriu-zisă a „Eroului Necunoscut”, încă din dimineaţa zilei de 14 mai, au sosit cu trenuri speciale din Capitală şi din împeejurimi importante oficialităţi militare şi civile, înalţi prelaţi, veterani de război, delegaţii Asociaţiei foştilor luptători, elevi, un numeros public.
În după-amiaza aceleiaşi zile s-a oficiat un Te Deum, săvârşit de Episcopul militar de Alba Iulia, Ştefulescu (inspector al Clerului militar), secondat de înalţi clerici şi de un sobor de preoţi din ţinutul judeţului Putna.
După serviciul divin, Ministrul de Război, generalul Mărdărescu, ţinând de mână un orfan de război, a înaintat spre catafalc pentru desemnarea „Eroului Necunoscut”.
Orfanul ales în acest scop se numea Amilcar Săndulescu. Se născuse la 20 februarie 1911, în comuna Mădulari – Beica, judeţul Vrancea, ca fiu al învăţătorului Constantin Săndulescu şi al Mariei Săndulescu. Rămas orfan de război, după terminarea claselor primare a fost admis la Liceul Militar „Dimitrie A. Sthurza” (1922). Fiind „sârguincios, vioi şi inteligent, la scurt timp după intrarea în şcoală fusese înaintat la gradul de fruntaş”.
Prin toate aceste trăsături, răspundea întrutotul cerinţelor înscrise în program, conform cărora cel ce urma să desemneze „Eroul Necunoscut” trebuia să fie „un orfan de război, elev în clasa I a unuia din liceele militare, cu cea mai mare medie la învăţătură şi purtare”.
Înaintând, aşadar, printre cele două rânduri de sicrie, orfanul de război, într-o atmosferă de mare emoţie generală, îngenunchind în faţa unuia dintre cele zece sicrie, a rostit: „Acesta este tatăl meu”, apoi, profund marcat, a spus o rugăciune, acompaniat de tot clerul.
După acest moment, cele nouă sicrie rămase nedesemnate au fost transportate cu onoruri militare şi reînhumate în cimitirul din localitate, apoi tot cortegiul s-a întors la biserică, pentru a însoţi la gară sicriul desemnat ca „Eroul Necunoscut”.
Onorurile militare au fost date de o companie cu muzică şi drapel din Regimentul 50/64 Infanterie.
A doua zi, pe 15 mai 1923, pleca spre Bucureşti trenul special, care era compus dintr-o platformă dublă, transformată în catafalc şi pe care fusese aşezat sicriul cu „Eroul Necunoscut”, însoţit de ofiţeri-cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, două platforme mici pentru coroane şi vagoanele necesare pentru gărzile de onoare ale drapelelor, pentru clerul şi ofiţerii care însoţeau sicriul.
Trenul, bogat împodobit cu drapele naţionale şi cu ghirlande de stejar şi brad, avea să se oprească în toate staţiile de pe traseu, iar în cele mai importante – Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil, Ploieşti – staţionarea a fost mai îndelungată, de 20-30 de minute, timp în care s-au oficiat scurte slujbe şi s-au depus coroane de flori din partea oficialităţilor locale, în prezenţa unui numeros public.
În după-amiaza aceleiaşi zile, trenul sosea în Gara de Nord, aşteptat fiind pe peron de însuşi Regele Ferdinand şi de numeroase oficialităţi militare şi civile, ataşaţi militari, înalţi demnitari ai statului etc.
În timp ce i se dădea onorul cuvenit, în sunetul muzicilor militare care însoţeau „Imnul sacru”, sicriul a fost coborât din vagon de patru ofiţeri, cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, şi de patru cadre inferioare decorat cu „Virtutea Militară” cls. I.
După oficierea unui serviciu religios de către Înaltul cler, sicriul a fost transportat prin Salonul regal şi aşezat pe un afet de tun, învelit în tricolor, ce aştepta în faţa gării.
Afetul avea la „uranişti” patru generali – cavaleri ai ordinului „Mihai Viteazul”, şi era tras de opt cai.
Astfel, carul mortuar, cu un impunător cortegiu, în frunte cu Principele Carol, înainta spre biserica Mihai Vodă, unde avea să odihnească pentru scurt timp sicriul cu „Eroul Necunoscut”. (Va urma)
Col. (r) Andrei GHIDARCEA
