Jocul greşeală-aşteaptă. Şi… ele au venit


FC Caransebeş – Millenium Giarmata 1-3 (1-1)

Sâmbătă, pe stadionul din Balta Sărată s-a jucat meciul de Liga a III-a dintre FC Caransebeş şi Millenium Giarmata. Chiar dacă gugulanii veneau după o înfrângere severă, suferită în etapa precedentă la Reşiţa, ei nu s-au putut impune nici pe teren propriu, în faţa timişenilor, pierzând partida cu 1-3. Deşi au dominat în cea mai mare parte a reprizei secunde, caransebeşenii au fost surprinşi pe contraatac şi astfel au ratat cele 3 puncte puse în joc. (S. Rogoz)

Sâmbătă, 3 noiembrie, stadionul din Balta Sărată a găzduit partida contând pentru etapa a IX-a a Ligii a III-a, dintre FC Caransebeş şi Millenium Giarmata. Chiar dacă în clasament le despărţeau trei locuri – poziţia secundă, gazdele, şi a cincea, oaspeţii –, în realitate ecartul era de doar două puncte. În plus, meciul se anunţa cu atât mai greu cu cât gugulanii veneau după o înfrângere dureroasă, 1-3 în deplasare, la AFCM Reşiţa, o partidă pe care, după ce au condus la pauză, au pierdut-o într-un mod greu de înţeles, în partea secundă.

În meciul de sâmbătă, scorul a fost deschis repede, după obişnuita perioadă de tatonare, în minutul 9, Staicu fiind mai rapid decât Nariţa şi reuşind să ciupească mingea centrată de pe stânga de Ganea, trimiţând-o în plasa porţii timişene. Oaspeţii au reacţionat prompt, astfel că, în minutul 12, Moroşan a fost angajat cu o pasă filtrantă pe dreapta, printre fundaşii caransebeşeni, şi l-a învins pe Cioloca cu un şut la colţul lung.

După restabilirea egalităţii, jocul s-a mai echilibrat, niciuna dintre cele două formaţii nemaitrecându-şi în cont vreo ocazie clară de a înscrie.

La pauză, tehnicianul gugulan Liviu Achim a făcut două schimbări, introducându-i în teren pe Nemţescu şi pe Vucea, timp de aproape jumătate de oră formaţia sa dominând şi controlând total jocul. Din păcate pentru caransebeşeni, ei au avut de înfrânt două obstacole. Unul a fost terenul greu, îmbibat de apă acumulată după ploaia căzută în noaptea care a precedat meciul, ceea ce le-a creat probleme la construcţie, iar cel de al doilea s-a numit Nariţa, portarul oaspeţilor având câteva intervenţii senzaţionale la acţiunile lui Vucea, Bârsan şi Staicu.

Golurile timişenilor au venit pe fondul acestei dominări gugulane, în minutul 80 Moroşan scăpând pe contraatac, fază în care l-a întors pe Dubei, pe partea dreaptă, a tras de la 14 metri, la colţul lung, mingea a lovit bara, după care a intrat în poartă. Scorul final a fost stabilit în minutul 83, în urma unei lovituri libere executate de pe stânga de Leucă, mingea trimisă de acesta, la semiînălţime, la colţul scurt, strecurându-se în poartă, şi ca urmare a unei nesincronizări a fundaşilor caransebeşeni.

FC Caransebeş: Cioloca, Firoiu, Dubei, Opriş, Costachi (min. 46, Nemţescu), Stancu, Ganea, Suru, Liuba (46, Vucea), Staicu, Bârsan (75, Scărlătescu). Antrenori: Liviu Achim, Dan Doran.

Millenium Giarmata: Nariţa, Leucă, Oneţ, Dancia, Mihuţ (78, Corlăţeanu), Zaluschi, Gideon (86, Mihălceanu), Bungău, Rosenblum, Lukics (73, Călin), Moroşan (90+2, Tăbăcaru). Antrenor, Călin Cojocaru.

A arbitrat la centru Marius Omuţ (Oradea), asistat la cele două linii de Alina Mihoc şi Robert Pantiş, ambii din Arad.

Rezultatele etapei a X-a, de vineri, 2 noiembrie: F.C. Caransebeş – Millenium Giarmata 1-3; Muncitorul Reşiţa – Minerul Mătăsari 2-1; C.S. Vladimirescu – A.F.C.M. Reşiţa 0-0; C.S.M. Lugoj – Apă Craiova 0-0; Flacăra Făget – Jiul Rovinari 1-0; Echipele Pandurii II Tg. Jiu şi Minerul Motru au stat.

Clasament:

1. Flacăra Făget 8 5 3 0 7-2 18 (0)

2. Giarmata 8 4 3 1 12-5 15 (+6)

3. Minerul Motru 8 3 5 0 10-5 14 (+2)

4. F.C. Caransebeş 9 4 2 3 14-11 14 (-3)

5. Jiul Rovinari 9 3 4 2 8-9 13 (-2)

6. Mătăsari 9 3 2 4 9-8 11 (-3)

7. Pandurii II 8 3 2 3 7-5 11 (+2)

8. Muncitorul Reşiţa 9 2 5 2 6-9 11 (-4)

9. A.F.C.M. Reşiţa 8 2 4 3 10-12 10 (-3)

10. C.S.M. Lugoj 8 2 2 4 8-11 8 (-2)

11. Apă Craiova 9 1 2 6 3-12 5 (-7)

12. Vladimirescu 9 0 5 4 3-8 5 (-7)

 

 

Etapa a XI-a, vineri, 9 noiembrie, ora 14: A.F.C.M. Reşiţa – Muncitorul Reşiţa; Minerul Motru – Pandurii II Tg. Jiu; Giarmata – C.S. Vladimirescu; Minerul Mătăsari – C.S.M. Lugoj; Apă Craiova – Flacăra Făget. Echipele F.C. Caransebeş şi Jiul Rovinari vor sta.