Baza sportivă de la Jupa, proiect demarat în 2008 de municipalitatea din Caransebeş şi a cărei construcţie a costat peste 600.000 de lei, a fost inaugurată săptămâna trecută în prezenţa primarului Marcel Vela şi a altor oficiali locali, dar şi a numeroşi localnici. Terenul este unul multifuncţional – fotbal, baschet, handbal, volei –, fiind dotat cu instalaţie de nocturnă şi cu vestiare.
„Am început acest proiect în 2008, pe vremea Guvernului Tăriceanu, dar nu am putut continua lucrările, pentru că nu am mai primit restul finanţării. Am finalizat lucrările cu bani de la bugetul local, acoperind restanţele pentru ridicarea vestiarelor moderne, a stâlpilor de nocturnă şi pentru tot ceea ce ţine de o bază modernă. Odată cu finalizarea acestei investiţii, Jupa este unul dintre cele mai frumoase cartiere ale municipiului, cu toate utilităţile şi toată infrastructura pusă la punct“, a declarat primarul Marcel Vela.
Conform spuselor edilului-şef, terenul de sport va putea fi folosit de tinerii din Jupa şi Caransebeş, municipalitatea urmând să dea locaţia în administrare responsabililor locali. (B. Naum)