Pe parcursul cercetărilor pentru aceste volume dedicate oraşului Caransebeş, dar şi pentru alte studii pe care le-am redactat de-a lungul anilor, nu am găsit informaţii scrise care să-mi confirme că puterea politică s-a amestecat în actul de justiţie înainte de 23 august 1944.

Schimbarea de regim survenită după 6 martie 1945 a avut urmări şi asupra destinului unor magistraţi şi procurori care refuzau să asculte indicaţiile, sfaturile sau sugestiile unor conducători politici.

Nu avem exemple foarte multe, dar cele pe care le deţinem sunt relevante şi îndeamnă la meditaţie şi la o analiză mai profundă asupra epocii de îngenunchiere a României.

În luna septembrie 1945, Pavel Nemeth era secretarul Organizaţiei orăşeneşti a Partidului comunist, membru al comunităţii maghiare din oraş şi în anii următori preşedinte al Filialei locale a Uniunii Populare Maghiare din România. În calitatea politică pe care o avea, printr-un raport al său către Judeţeana de partid din Lugoj, îl include pe judecătorul Sebastian Crăsnaru printre cei care în oraş sabotau opera guvernului. Se sugera ca acesta să fie demascat şi apoi înlocuit.

Judecătorul Sebastian Crăsnaru era membru al Partidului comunist şi este posibil ca după intervenţia lui Pavel Nemeth să nu să se fi luat măsuri împotriva sa. Cu ocazia alegerilor din 19 noiembrie 1946, acesta a primit însărcinarea de a conduce Biroul electoral judeţean Severin, adică era persoana care stabilea rezultatul scrutinului. La începutul anului 1949 era pus în disponibilitate. Nedumerit de situaţia creată, de ignorarea rolului său în anul 1946, a întocmit un amplu memoriu în care se referă punctual la rezultatul alegerilor din judeţul Severin. Cităm din memoriul său: „Chiar tovarăşul ministru Stelian Tănăsescu din Ministerul Afacerilor Interne (pe atunci secretar general al Ministerului) poate spune un cuvânt despre mine, căci am lucrat sub directa conducere a sa şi este singurul care cunoaşte secretul victoriei de la 19 noev. 1946 din acest judeţ, care era considerat pe acele timpuri o adevărată citadelă naţional-ţărănistă”.

Acceptând „misiunea încredinţată” de către Ministerul Afacerilor Interne în timpul alegerilor, sugerează să se discute despre zelul şi aportul său „în marea şi decisiva bătălie electorală a P.C.R.” cu inginerul Ştefan Bornuz, fostul preşedinte al Blocului Partidelor Democratice din plasa Caransebeş, cu Ion Budura – fost secretar al Blocului, cu Emil Rădescu, primarul oraşului Caransebeş, cu ţăranul Popovici-Bujor, fost deputat şi preşedinte al Comunităţii de Avere din Caransebeş, cu muncitorul Ion Moangă, prefectul judeţului Severin, cu prof. Ion Bulea, cu Moritz Friedman, dr. A. Palfy, Milan Ognanovici, muncitorul Tache Luca, şi „orice tovarăş din depoul şi gara Caransebeş sau orice membru al Comunităţii Democratice Evreieşti din oraşul Caransebeş”. Aceştia făcuseră parte din grupul nu tocmai redus ca număr al celor care au contribuit la falsificarea votului şi puteau depune mărturie pentru acest judecător. Prin sinceritatea declaraţiei date într-un moment de cumpănă al vieţii sale aflăm adevărul despre un eveniment crucial din viaţa politică a ţării, pe care poporul român nu l-a dorit, ci i-a fost impus din afară.

Chiar dacă s-a slujit în alegeri de magistraţi şi de cadre didactice pe care le-a delegat să conducă alegerile în localităţi îndepărtate, unde cuvântul lor nu mai avea puterea de penetrare ca în cele de domiciliu, Organizaţia judeţeană Severin a P.C.R. era în continuare nemulţumită de comportamentul magistraţilor şi procurorilor din Caransebeş. În 2 martie 1947, într-un raport al acesteia se aminteşte că prim-procurorul Barbieri, cu atitudine ostilă partidului, a fost mutat şi că în locul său a fost numit magistratul Constantin Zgăvârdea, dar şi acesta s-a detaşat de partid şi „a căutat să se arunce în braţele lui Ştefănigă şi Domăneanţu”, ignorând Blocul Partidelor Democratice. Se propunea şi înlocuirea acestuia cu un procuror mai zelos; anterior acesta fusese judecător-preşedinte în Caransebeş.

Cu totul întâmplător, cercetând cu trei ani în urmă la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii din Bucureşti, mi-au fost puse la dispoziţie şi câteva documente din care rezultă că înainte de campania electorală din 1946 se aflau sub supravegherea organelor de Siguranţă magistraţi şi procurori caransebeşeni. Într-un tabel din 19 august 1946, sunt menţionaţi judecătorii Liviu Plavoşin, Constantin Zgăvârdea, Petru Popovici şi Laurenţiu Tamaş, de la Tribunalul local. În acelaşi dosar sunt întâlnite şi numele altor judecători de la Judecătoria locală aflaţi în evidenţele Siguranţei în anii 1947-1948. Îi amintim pe Matei Silistraru, Teodosie Ştirbu, Constantin Băcăianu şi Ion Stoenescu.

Destinul ulterior al acestora nu-l cunoaştem, posibil că unii dintre ei s-au acomodat vremurilor, iar alţii nu, însă din documentele vremii rezultă cu claritate că Justiţia română a fost îngenunchiată în anii 1945-1948 şi obligată la compromisuri. Cazul magistratului Crăsnaru în mod sigur nu a fost unul izolat.

Constantin BRĂTESCU