Aurelia Vasiloni – sau Doda Lela, cum îi spun consătenii – locuieşte la Băuţar, unde are o gospodărie pe care o întreţine singură. Are 80 de ani şi dimineaţa coseşte, iar după-amiaza merge cu vacile la păscut. În 1965 şi-a descoperit dragostea pentru poezie şi a început să scrie, astfel că până acum a reuşit să umple nu mai puţin de 40 de caiete. În versuri, Doda Lela cântă marea pasiune a vieţii ei – munca, dar îşi varsă şi năduful că e singură. (S. Berger)

Pe Aurelia Vasiloni – pe care ghidul nostru prin Băuţar a strigat-o din poartă ,,Doda Lela!” – am găsit-o la masa din bucătărie, unde compunea o scrisoare. A dat să-şi adune hârtiile risipite, pe jumătate ruşinată că a fost surprinsă de musafiri cu casa în neorânduială, dar şi puţin mândră că am găsit-o în plin act creator. Şi-a cerut scuze, dar nu era cazul, vina era a noastră, că am luat-o pe nepregătite. Când bătăile inimii i s-au mai potolit – fiindcă a mărturisit că e emoţionată –, ne-a povestit, printre invitaţii de a gusta câte ceva din frigider, pregătit cu propria mână, ori vreun pahar de răchie, despre viaţa ei. Are 80 de ani, împliniţi în martie, iar poezie scrie din 1965. A umplut până acum cu versuri 40 de caiete şi mai are de gând să mai scrie încă multe. A publicat în ziarul ,,Timpul” şi a dat interviuri la Radio Timişoara. De ce scrie? Fiindcă simte nevoia.

I-am cerut să ne arate un caiet. Doda Lela are un scris surprinzător de citeţ, nu doar pentru o femeie de la ţară, cât mai cu seamă pentru una care merge pe 81 de ani. Din versurile ei răzbate necazul, sau mai degrabă nemulţumirea că e singură. Spune, chiar, într-una dintre poezii, ,,Singura mea bucurie/ E când scriu o poezie”. Şi mai zice: ,,Rolul meu aşa a fost/ Să fac din urât, frumos”.

Şi s-a mai scuzat bătrâna că nu e îmbrăcată tocmai potrivit pentru musafiri, dar numai ce-a venit de la coasă şi, la vremea amiezii, s-a odihnit un pic ,,muncind” la o scrisoare, după care urma să plece cu cele două vaci, să le ducă la păscut. Asta – munca –, ne-a mai spus ea, a fost pasiunea vieţii ei. Pe ea a cântat-o în cea mai mare parte a poeziilor. Pe ea, anii care trec şi singurătatea în care trăieşte, pentru că ultimul bărbat i-a murit în urmă cu 18 ani. ,,Dumnezeu mie mi-o dat/ Minte şi suflet curat,/ Mâinile nu le-am cruţat”. Şi mai zice Doda Lela: ,,Şi fac tot ce-mi place mie,/Trăiesc sănătos/ Şi muncesc frumos/ Şi calc pe verdeaţă/ Şi pe iarbă deasă/ La mine acasă/ …/ Aici lucru şi pământu-l ţuc”. În ultimul poem al caietului am putut citi: ,,Soro, dragă, primăvară,/ Ai venit la mine iară,/ Să mă scoţi la lucru-afară,/ S-aud cucu sus pe creangă,/ În părul meu din ogradă”.

Nu ne-a lăsat să plecăm până nu am gustat, măcar, dintr-un cârnat gros, extraordinar de gustos, făcut după o reţetă proprie. Şi până nu i-am promis solemn că vom mânca pe săturate data viitoare.

P.S. Între paginile caietului, am dat peste o floricică uscată. Poate ne va spune data viitoare şi câţi ani şi ce rost are ea acolo…

Sonia BERGER