Miercuri, 10 februarie, la Băuţar a fost inaugurat Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din comună, care funcţionează în clădirea Primăriei din localitate. La eveniment au participat primarul Romulus Barbescu, viceprimarul Daniel Bîrsilă, secretarul Ioan Măran, contabil-şef Cătălina Boldea, arhitect-şef Silviu Boldea, angajaţi ai Primăriei, precum şi Emanuel Imbrescu, director-adjunct al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Caraş-Severin, Casian Albu, consilier în cadrul aceleiaşi instituţii, şi cms.-şef Ovidiu Ungur, din partea Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date şi Evidenţa Persoanelor.
Cele două angajate ale noului serviciu – coordonator Ramona Adriana Boran şi referent stare civilă Angelica Bugari –, împreună cu reprezentanții Primăriei, au ţinut să mulțumească pentru sprijinul acordat în materializarea acestei inițiative Consiliului Local Băuţar, Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Primăriei comunei Zăvoi, reprezentată de Ion Scorobete, primarul aflat atunci în funcție, de Ionela Rodica Lungu – şef SPCLEP Zăvoi şi Ana Muntean, pentru perioada de instruire efectuată, precum şi directorului executiv al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Caraș-Severin, Corina Vîrvoni.
Imediat după oficierea ceremoniei de inaugurare a serviciului, şi-au preschimbat cărţile de identitate primarul Romulus Barbescu, secretarul comunei, Ioan Măran, Alexandru Raca, în vârstă de 88 de ani, medicul Gabriel Iacoboni, care are cabinet stomatologic la Haţeg, dar, pentru că s-a căsătorit la Bucova, şi-a făcut schimbare de domiciliu, iar tânărului Octavian Iosif Pop, care a împlinit 14 ani, i s-a făcut carte de identitate.
Cele două angajate ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor aduc la cunoştinţa cetăţenilor din Băuţar că, pentru preschimbarea actelor de identitate, sunt necesare următoarele documente: certificatul de naştere, original şi copie; certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original şi copie; hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie; certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie; certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original şi copie; documentul cu care să facă dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie; chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei); documentul cu care face dovada achitării, în condiţiile legii, a taxei extrajudiciare de timbru (5 lei).
Mădălina DOMAN