Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit vineri, 8 iulie, şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului, cea de a doua reunire a legislativului local în formula rezultată după alegerile din 5 iunie.
În cadrul acesteia, au depus jurământul şi au fost validaţi cei doi consilieri, Toma Tămăşilă, din partea PNL, şi Adrian-Arsenie Truică, de la PSD, care la prima reuniune a forului, din data de 24 iunie, nu au întrunit sufragiile colegilor.
Cel de al doilea proiect de pe ordinea de zi, care a şi stârnit o serie de discuţii între cele două grupuri – cel liberal şi cel social-democrat –, a vizat desemnarea consilierilor în cele cinci comisii de specialitate, precum şi alegerea preşedintelui şi a secretarului fiecăreia în parte.
După discuţiile purtate între consilierii desemnaţi să facă parte din ele – trei de la PNL şi doi de la PSD, conform algoritmului rezultat în urma alegerilor locale –, comisiile de specialitate ale legislativului local caransebeşean arată astfel: Comisia de Specialitate Nr. 1, pentru studii, prognoze economico-sociale, buget-finanţe şi administrarea domeniului public şi privat, preşedinte Toma Tămăşilă, secretar Aurora Gherman, membri Ioan Pop, Valentin Dascălu şi Gavrilă Ardelean; Comisia de Specialitate Nr. 2, pentru organizarea şi dezvoltarea urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, preşedinte Filip Strejariu, secretar Vasile-Adrian Rafa, membri Lazăr Teodorescu, Valentin Dascălu şi Florin Bogdea; Comisia de Specialitate Nr. 3, pentru servicii publice, comerţ, agricultură şi turism, preşedinte Andra Pleşa, secretar Emanuela Crăciunescu, membri Vasile-Adrian Rafa, Daniel Isac şi Mihaela Popovici; Comisia de Specialitate Nr. 4, pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement, preşedinte Maria Poneţchi, secretar Eugen-Ovidiu Munteanu, membri Filip Strejariu, Aurora Gherman şi Adrian-Arsenie Truică; Comisia de Specialitate Nr. 5, pentru administraţie publică locală, juridică, disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, preşedinte Lazăr Teodorescu, secretar Maria-Diana Aninoiu, membri Ioan Pop, Andra Pleşa şi Ana Bojinescu.
„În urma constituirii comisiilor de specialitate, conform algoritmului rezultat în urma alegerilor din 5 iunie, au fost votaţi preşedinţii şi secretarii acestora, în urma votului grupul liberal din Consiliul Local Caransebeş obţinând preşedinţia tuturor celor cinci comisii, social-democraţii având câte un secretar la Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement, respectiv cea care se ocupă de administraţia publică locală, juridică, disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor”, a spus la finalul şedinţei primarul municipiului, Felix Borcean.
Sonia BERGER