La mijlocul săptămânii trecute, gugulanii care au trecut prin zona parcării din vecinătatea Parcului „Gen. Ioan Dragalina” au avut ocazia să asiste la un eveniment mai puţin obişnuit. În organizarea Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, aici a avut loc vernisarea expoziţiei itinerante „Dacă nu vrei să mergi la cultură, cultura va veni la tine”, adusă de la Drobeta Turnu-Severin, acţiune desfăşurată în cadrul Proiectului „Imperium Romanum”, finanţat prin Prgramul IPA de cooperare transfrontalieră România – Republica Serbia, Axa prioritară 1: Dezvoltarea economică şi socială, Măsura 1.2 – Dezvoltarea sectorului turism, inclusiv consolidarea identităţii regionale în zona de graniţă, ca destinaţie turistică.
Iniţiativa – a spus directorul muzeului, dr. Adrian Ardeţ – este o idee modernă de a organiza în pieţe publice, în spaţii neconvenţionale, cu ajutorul unui container achiziţionat de partenerii de proiect de la Muzeul Naţional din Pojarevac, o expoziţie care să ilustreze civilizaţia romană la nord şi la sud de Dunăre. Exponatele sunt din cadrul muzeului caransebeşean, fiind prezentate prin intermediul fly-erelor şi al pliantelor siturile arheologice din sudul Dunării, siturile din nordul Serbiei – castrele din Transdierna, Pincum, Margum, precum şi din nordul fluviului – siturile de la Gornea, Mehadia, Tibiscum şi Berzovia. În Serbia, a mai spus dr. Adrian Ardeţ, expoziţia itinerantă a poposit în trei locaţii – la Pojarevac, Biserica Albă şi la Pancevo.
Prezentarea, precum şi discuţiile, au avut loc la Galeria de Artă „Corneliu Baba”, de la parterul Casei de Cultură „George Suru”. Cei care au vizitat expoziţia au putut urmări şi actori care, îmbrăcaţi în costume dacice şi romane, au animat atmosfera.
Expoziţia a rămas deschisă în centrul municipiului până sâmbătă, la ora 24, când la Caransebeş s-a desfăşurat şi ampla acţiune „Noaptea Europeană a Muzeelor”, de unde containerul a fost dus la Timişoara, unde rămâne timp de o săptămână.
Activitatea s-a înscris în obiectivul general al proiectului, respectiv dezvoltarea turismului în regiunile de graniţă, prin promovarea patrimoniului cultural şi istoric al regiunilor Branicevo, din Serbia, şi Caraş-Severin.
Ştefan ISAC