La Caransebeş, doar cine nu vrea nu găseşte de lucru 1



Referindu-se la recenta inaugurare a unui magazin de bricolaj la Caransebeş, primarul Felix Borcean a vorbit într-o recentă conferinţă de presă despre terenurile din oraş solicitate de investitori, cu atât mai mult cu cât, în ultima şedinţă de Consiliu local, pentru a stopa discuţiile iscate între aleşii municipali, a retras de pe ordinea de zi un proiect de hotărâre referitor la o suprafaţă de 16.000 de metri pătraţi.
„În partea de nord a oraşului, la ieşirea spre Oţelu Roşu, există terenuri pe marginea cărora s-a speculat că s-au vândut, că s-au dat, despre maniera în care s-au dat şi că municipiul a fost văduvit… Există şi porţiunea dintre Caransebeş şi comuna Buchin, care a fost pierdută în urma unui proces şi care, în prezent, cunoaşte o dezvoltare extraordinară. În momentul de faţă, sunt două firme care nu au venit aici pentru comuna Buchin, ci pentru că se află în apropierea Caransebeşului, evident. Într-adevăr, taxele şi impozitele le plătesc la comuna Buchin. Eu zic că, oricum, este un lucru foarte bun că se dezvoltă această zonă. Odată ea închisă din punct de vedere al dezvoltării, cu siguranţă investitorii se vor reorienta către celelalte terenuri care sunt disponibile în Caransebeş, pentru că, dacă e să vorbim de una dintre, Gualapack, ea a venit iniţial aici, în Primăria Caransebeş, noi le-am stat la dispoziţie, le-am îndeplinit până la un punct toate cerinţele, după care dumnealor n-au mai dat nici un răspuns şi i-am regăsit după doi ani pe teritoriul comunei Buchin, chiar dacă erau foarte grăbiţi la vremea respectivă, dar graba lor nu a fost una de natură investiţională, ci probabil că au căutat terenuri mai ieftine sau condiţii mai bune pentru dezvoltarea afacerii”, a spus Felix Borcean.
Primarul municipiului a mai adăugat că şi în Caransebeş, pe terenuri private, nu neapărat ale municipalităţii, se dezvoltă afaceri, dând exemplul firmei care şi-a deschis recent în cartierul Pipirig primul magazin de bricolaj din oraş.
„Nu trebuie să ne lăudăm ce mare lucru a făcut Primăria, doar spun că i-am ajutat prin rapiditatea cu care am eliberat documentaţia, ceea ce e foarte normal, nu e nimic ieşit din comun. În plus, în prima fază, din câte am înţeles eu, se creează aproximativ 50 de locuri de muncă. La acestea mai putem adăuga aceste mici afaceri care se dezvoltă pe fonduri europene, prin Programul Operaţional Capital Uman, în jur de 15 microafaceri cu unul, două sau trei locuri de muncă pentru fiecare dintre ele. Pentru Caransebeş, să existe în momentul de faţă o asemenea deschidere, de 70, de 80 de locuri de muncă, strict în oraş, nemaipunând la socoteală ceea ce se întâmplă cu firmele care se află în proximitatea municipiului şi care cu siguranţă atrag forţă de muncă şi din Caransebeş, nu doar de pe sate, eu zic că în momentul de faţă oraşul se poate îndrepta, practic, către un şomaj aproape inexistent, adică doar cine nu vrea să lucreze nu găseşte de lucru în Caransebeş. Am tot văzut expusă această temă în spaţiul public, cum că n-am creat locuri de muncă. Primăria nu creează locuri de muncă. Primăria poate crea premisele pentru dezvoltarea unor afaceri, ceea ce s-a şi întâmplat. Locuri de muncă nu putem crea decât în cadrul Primăriei, dacă rămân posturi vacante, sau la firmele care aparţin Consiliului local, acestea sunt singurele posibilităţi. În rest, să sprijini, să te arăţi deschis faţă de investitori, aceasta e cam tot ce poate face o municipalitate”, a mai spus Felix Borcean.
Sonia BERGER


Un gând despre “La Caransebeş, doar cine nu vrea nu găseşte de lucru

Comentariile sunt închise.