Primăria şi Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş au organizat joi, 6 iunie, o serie de acţiuni prin care în municipiu a fost marcată Ziua Eroilor. Astfel, de la ora 9, la Cimitirul Eroilor a fost oficiată o slujbă de pomenire, după care reprezentanţi ai Primăriei şi ai partidelor politice au depus coroane de flori, iar la ora 9.30, la Monumentul Partizanilor, din Intersecția Eroilor, au fost de asemenea depuse coroane.
De la ora 10, în Piaţa General Ioan Dragalina, după oficierea Slujbei de pomenire a Eroilor Neamului de către un reprezentant al Episcopiei, a vorbit comandantul Garnizoanei Caransebeş, cpt. Mihai Birău. „Marcăm astăzi o zi dedicată celor mai buni dintre noi, aceia care s-au jertfit pe câmpul de luptă, pentru a-şi apăra credinţa şi pământul. Dacă avem astăzi o Patrie, o casă şi o familie dragă, pe care nu ne temem că le vom pierde, aceste lucruri se datorează în primul rând acelor oameni bravi. Eroii nu plâng, dar drumul lor spre nemurire a fost scăldat cu râuri de lacrimi – ale mamelor ce nu şi-au mai văzut fiii, ale fiilor ce nu şi-au mai putut striga tatăl, ale camarazilor sub ochii cărora şi-au dat ultima suflare… Toate acestea pot părea patetice în ochii celor care se fac că nu înţeleg că sacrificiul suprem al acestora reprezintă temelia Patriei noastre. Dar despre Eroii Neamului nu poţi să vorbeşti cu detaşare, ci cu dragoste şi nemărginită recunoştinţă. Toate naţiunile lumii îşi cinstesc Eroii, iar noi nu trebuie să fim mai prejos”, a spus cpt. Mihai Birău.
Gen. Cristian Dinulică, reprezentantul Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, care a fost în teatrele de operaţiuni din Serbia, Irak şi Afganistan, a vorbit despre legătura pe care o are cu aceste meleaguri pe care a petrecut 33 de ani. „De pe culmile absolutului religios, clipa de azi, cu semnificaţia timpului permanent al idealului creştin, se coboară lin în valea relativităţii, pe plaiurile scumpe ale pământului nostru, şi se integrează perfect şi total în istoria naţională, ca Zi a Eroilor. Ce tainică şi fericită înrudire de sublim şi de răscolitoare momente! În timp ce Înălţarea la Cer a Domnului încoronează opera de izbăvire şi mântuire câştigată de Mântuitorul Lumii, cu infinite lupte, renunţări şi jertfe trecute dincolo de bariera morţii, Ziua Eroilor simbolizează culmea măririi, a luminii, a jertfei şi gloriei la care s-au ridicat peste veacuri fiii şi fiicele neamului, ca să aducă întregirea, dezrobirea, pacea şi libertatea după care am însetat de veacuri. Mai presus de toate, azi, neamul nostru îşi datorează istoria eroismului său legendar, personificat prin Eroi. Este istoria sufletului românesc împodobit cu bogatele realizări ale virtuţilor, bărbăţiei şi vitejiei străbune, prin care s-a clădit viaţa României de azi şi se plămădeşte România de mâine”, a spus Gen. Cristian Dinulică.
Primarul municipiului, Felix Borcean, a avut o propunere inedită, după modelul sărbătorilor japoneze, acolo unde ceremonialele de acest gen se desfăşoară cu totul astfel decât la noi, edilul rugându-i pe cei prezenţi să păstreze pur şi simplu un minut de linişte în memoria Eroilor Neamului şi a celui mai mare erou pe care l-a dat aceste meleaguri, Generalul Ioan Dragalina, la statuia căruia s-a derulat manifestarea.
Pe muzica intonată de Fanfara „Lira” a municipiului Caransebeş, dirijor col. (r) Marius Frăţilă, au depus coroane la statuia Eroului de la Jiu reprezentanţi ai Episcopiei Caransebeşului, Primăriei municipiului Caransebeş, Garnizoanei Caransebeș, Asociaţiei Veteranilor şi a Văduvelor de Război, Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Asociației Luptătorilor din 21 Decembrie, Asociației Răniților și Urmașilor Acestora, Poliţiei municipiului Caransebeş, Detașamentului de Jandarmi, ai Detașamentului de Pompieri Caransebeș, Poliţiei Locale, Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Asociaţiei Municipale a Pensionarilor, Federației Comunităților Evreiești din România, Obștea Lugoj – Caransebeș, Colegiului Național „Traian Doda”, Colegiului Național „C.D. Loga”, Liceului Tehnologic „Decebal”, Liceului Tehnologic „Dacia”, Liceului Tehnologic „Trandafir Cocârlă”, ai P.N.L., P.S.D., A.L.D.E, precum şi ai unor asociaţii şi fundaţii neguvernamentale.
Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Dispozitivului de onoare, un moment deosebit de gustat de cei prezenţi în Parcul Dragalina.
Bogdan NAUM
Pingback: La Caransebeş, Eroii Neamului nu plâng… | Caransebeș