La Caransebeş îşi vor face „cuib” păsări din toată ţara


În zilele de 25 şi 26 aprilie, peste 50 de asociaţii şi cluburi specializate în creşterea păsărilor şi animalelor mici din ţară şi-au dat întâlnire la Cercul Militar din Lugoj. Judeţul Caraş-Severin a fost reprezentat de Asociaţia „Fauna Cărăşană”, preşedinte Alin Deteşan, iar din Caransebeş a participat Liviu Vasile, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de păsări şi iepuri de rasă „Tibiscum – Banat”.

  Pe ordinea de zi a lucrărilor Adunării Generale un punct important a fost şi organizarea Expoziţiei Naţionale a României în anul 2016 – de păsări şi animale mici de rasă, pentru aceasta depunându-şi candidatura şi Asociaţia „Tibiscum – Banat”, structură care, în urma votului, a obţinut majoritatea sufragiilor pentru găzduirea acestui eveniment important.

Astfel, anul viitor, în luna decembrie, în Caransebeş va avea loc această expoziţie, de organizarea căreia se va ocupa Asociaţia crescătorilor de păsări şi iepuri de rasă „Tibiscum – Banat”, cu sprijinul Primăriei municipiului şi sub egida Uniunii Generale a Crescătorilor de Porumbei, Păsări şi Animale Mici de Rasă din România. Manifestarea este organizată pentru prima dată în regiunea noastră, la ea urmând să participe aproximativ 70 de asociaţii de profil din toată ţara.

Bogdan NAUM