La Caransebeş, povestea travertinului continuă…


Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit vineri, 23 iunie, conferinţa de presă în cadrul căreia a avut loc prezentarea artiştilor care participă în această perioadă la cea de a XV-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală, acesta fiind al doilea an în care materialul folosit va fi travertinul.

Pe lângă sculptori, la eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţii organizatorilor, respectiv viceprimarul Marius Isac şi city-managerul Andrei Ungur, precum şi Ioan Cojocariu, managerul Casei de Cultură „George Suru”, surpriza constituind-o senatorul Marcel Vela, iniţiatorul acestor tabere artistice, care a ţinut să fie de faţă la debutul acestui simpozion.

După ce Ioan Cojocariu a făcut oaspeţilor un scurt istoric al sălii şi clădirii în care se află, viceprimarul Marius Isac a transmis participanţilor la tabără salutul de bun-venit din partea autorităţilor locale, asigurându-i, totodată, de tot sprijinul pe care organizatorii nu vor ezita să-l ofere, atunci când va fi nevoie.

Nu am mai candidat pentru funcţia de primar la alegerile din urmă cu un an, dar am susţinut actuala echipă de conducere a municipiului, fiindcă am ştiut că povestea va continua, inclusiv cu această frumoasă experienţă, care este Simpozionul de sculptură. Chiar sloganul din campania electorală a actualului primar, pe care dânsul l-a găsit, a fost «Povestea continuă». Ideea organizării unui simpozion mi-a venit în urmă cu mulţi ani, din două motive. Primul este acela că România este ţara lui Brâncuşi, şi am văzut, în anul 2000, când mă aflam la New York, că americanii, la fel ca multe alte popoare, îl apreciază foarte mult pe Brâncuşi. Am considerat, atunci, că şi noi, românii, avem această obligaţie, această datorie, ca autorităţi locale, judeţene sau centrale, să susţinem această emblemă a României în artă – pe Constantin Brâncuşi. Al doilea motiv a fost acela că, dacă în orice ţară de pe Pământ, se va naşte un nou Brâncuşi, prin acest simpozion, repetat în fiecare an, să rămână în istoria municipiului faptul că acest al doilea Brâncuşi, din orice ţară ar fi el, a trecut şi prin Caransebeş”, a spus Marcel Vela.

Senatorul cărăşean a adăugat că, pe lângă toate acestea, a avut şi motive personale pentru a iniţia această serie de simpozioane, legate de funcţiile de consilier local şi primar, dorind ca municipiul Caransebeş să fie oraşul cu cele mai multe sculpturi din România, ceea ce s-a şi întâmplat. „Şi pentru faptul că, prin lucrarea pe care o realizează, fiecare sculptor lasă în oraşul nostru o parte din sufletul său, în Caransebeş avem cetăţeni de pe tot Globul, care au lăsat aici o parte din visele lor, într-o lucrare din lemn, din marmură, din andezit sau din travertin. Vă mulţumesc pentru că, prin dumneavoastră, povestea continuă la Caransebeş, vă mulţumesc că sunteţi ctitori ai acestui frumos proiect”, a adăugat Marcel Vela.

În continuare, coordonatorul simpozionului, Eugen Petri, i-a prezentat pe cei zece sculptori, deoarece al unsprezecelea artist, cel din Belgia, Jorg Van Daele, nu a putut fi prezent, el întâmpinând dificultăţi cu viza la trecerea graniţei, fiecare dintre ei vorbind despre lucrarea pe care o va lăsa la Caransebeş, îmbogăţind astfel patrimoniul cultural al municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului.

După acest moment, Dan Daniel – România, Roland Höft – Germania, Zigmunds Bielis – Letonia, Tanya Preminger – Israel, Tibor Zoltan Farkas – Ungaria, Laura Marcos – Argentina, Florin Vîlceanu – România, Jing Chu – China, Ahmad Soleimani – Iran şi Eugen Petri din Ploieşti, au povestit presei primele impresii pe care şi le-au făcut despre România şi despre Caransebeş, unii dintre ei aflându-se pentru prima oară în ţara noastră.

Ca o curiozitate, Eugen Petri a mai spus că, până acum, la simpozioanele organizate la Caransebeş au participat sculptori din 40 de ţări, de pe toate continentele.

Sonia BERGER