La Caransebeş se inaugurează Unitatea Dpecială de Aviaţie!


foto 0 prima pozaJoi, 12 iunie, la ora 12, are loc inaugurarea Unităţii Speciale de Aviaţie Caransebeş, componentă a Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne. Evenimentul se desfăşoară la sediul aflat pe strada Aeroportului, nr.1, în municipiul Caransebeş.

Activităţile privind înfiinţarea şi operaţionalizarea Unităţii Speciale de Aviaţie Caransebeş au demarat la începutul anului 2013, iar eforturile depuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi disponibilitatea administraţiei publice locale au condus la realizarea, în termenul prognozat, a unei importante direcţii de acţiune prevăzută în Planul de implementare a Strategiei dezvoltării aviaţiei M.A.I. 2010-2020, care se referă la „continuarea procesului de operaţionalizare a unităţilor teritoriale existente şi înfiinţarea etapizată a structurilor de aviaţie subordonate Inspectoratului General de Aviaţie la Craiova şi Caransebeş, coroborată cu derularea procedurilor de achiziţie de aeronave, care să asigure intervenţia structurilor de aviaţie, în timp operativ, la nivel naţional”.

Prin înfiinţarea structurii de aviaţie a M.A.I. în Caransebeş, se va asigura acoperirea aeriană a zonei de SV a ţării, a frontierei externe a Uniunii Europene dintre România şi Serbia, atât terestră cât şi fluvială, precum şi a zonelor greu accesibile, în care, datorită configuraţiei reliefului, intervenţiile operative în situaţii de urgenţă (căutare/salvare/recuperare/evacuare) cu alte mijloace sunt lipsite de eficienţă.

Prin operaţionalizarea acestei Unităţi speciale, Inspectoratul General de Aviaţie are în componenţă cinci Unităţi speciale, dispuse teritorial în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Tulcea şi Caransebeş.

Repartizarea regională a unităţilor speciale de aviaţie a avut ca principale argumente dezvoltarea socio-economică a zonei de operare, acoperirea distanţelor aeriene şi terestre, precum şi raza de acoperire variabilă a elicopterelor a zonele de intervenţie în funcţie de timp (aprox. 15 minute), de anotimp, condiţii meteo, relief etc.

În perspectivă, pentru finalizarea obiectivului ce vizează creşterea capacităţii operaţionale a aviaţiei M.A.I., sunt continuate procedurile pentru înfiinţarea Unităţii Speciale de Aviaţie Craiova.

Sonia BERGER