La Caransebeş, Sebişul a murit frumos. Dar a trăit urât…


FC Caransebeş – Naţional Sebiş 1-0 (1-0)

Vineri, 26 august, s-a disputat cea de a doua etapă din Liga a III-a, în cadrul căreia FC Caransebeş a evoluat pe teren propriu împotriva celor de la Naţional Sebiş. Meciul s-a încheiat cu victoria gugulanilor, scor 1-0, însă partida a avut de suferit ca urmare a jocului oaspeţilor, care au făcut uz de toate mijloacele – unele depăşind limita regulamentului – pentru a pleca de la Caransebeş măcar cu un punct, obiectiv pe care nu l-au realizat. ,,Driverii” din Balta Sărată au acumulat până acum 4 puncte din două meciuri. (S. Rogoz)

Pe o vreme bună pentru fotbal – temperatură relativ suportabilă faţă de canicula din ultimele zile, doar vântul suflând cu ceva mai multă putere ca de obicei –, vineri, 26 august, s-a disputat etapa a II-a a Ligii a III-a, FC Caransebeş întâlnind, în Seria a V-a, pe teren propriu, pe Naţional Sebiş. Meciul a început cu o dominare cvasitotală a gazdelor, care au combinat frumos, plimbând mingea de la un capăt la altul al terenului. În minutul 3, după un fault asupra lui Staicu, arbitrul a acordat lovitură liberă de la 17 metri, central, însă şutul plasat al lui Suru a trecut puţin peste poarta oaspeţilor. Odată cu trecerea timpului, şi presiunea exercitată de caransebeşeni a mai scăzut, dând posibilitatea celor de la Sebiş să înfiripe câteva atacuri timide, care au mai tăiat din dominarea băieţilor antrenaţi de Ion Ibric.

Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 23, atunci când Feneş a bătut excelent un corner de pe partea stângă, portarul Soltesz a respins, cu dificultate şi neconvingător, în faţă, unde era un grup de cinci-şase jucători, Covăsală reuşind să împingă mingea după linia porţii, de unde a fost respinsă spectaculos de unul dintre fundaşi. Prea târziu, însă, tuşierul validând golul, astfel că Eugen Gheorgheoiu a arătat punctul de la centrul terenului. Şi dacă şi până atunci oaspeţii au jucat extrem de agresiv, intrând, adesea, la intimidare – în faza premergătoare marcării golului Patrona a fost obligat să iasă de pe teren, în urma unui fault, în locul său intrând Ov. Bălan –, după primirea golului ,,naţionalii” sebişeni parcă au văzut roşu în faţa ochilor şi s-au dezlănţuit. De fapt, au găzut galben, culoarea cartonaşelor pe care ,,centralul” Gheorgheoiu le-a împărţit, pe bună dreptate, cu dărnicie, atât pentru faulturi dure, cât şi pentru protestele din care jucătorii oaspeţi parcă nu se mai opreau. E suficient să spunem că, în minutul 28, Cornea l-a lovit cu pumnul în plină figură pe Ciobanu, pentru ca, peste doar câteva minute, Suru să primească îngrijiri medicale la centrul terenului, ca urmare a unui fault deosebit de dur.

Şi după reluare, sebişenii au continuat în aceeaşi manieră de joc, alergând orbeşte după egalare. În aceste condiţii, caransebeşenilor le-a fost uşor să-i prindă pe contraatac, astfel că, în minutul 63, Staicu, bine angajat pe partea stângă, a tras de la 10 metri, Soltesz a respins cu un reflex de zile mari, însă tot până la atacantul gazdelor, care a tras din nou, de la 8 metri, portarul ,,Naţionalului” reuşind să pareze şi cel de al doilea şut. În minutul 66, oaspeţii au rămas în zece jucători, ca urmare a eliminării lui Bozian, care a văzut al doilea ,,galben”, pentru proteste.

Caransebeşenii puteau scăpa de emoţii în minutul 69, însă ,,latul” lui Văcărescu, de la 10 metri, din poziţie centrală, a trecut pe lângă poarta oaspeţilor. Cu toate că au evoluat cu un om în minus, sebişenii au căutat în permanenţă golul care să le aducă măcar un punct, dar, din păcate pentru spectacolul sportiv, mijloacele folosite de ei au fost mai mereu undeva la limita regulamentului, uneori trecând peste ea, aici putând aminti lovitura de pumn aplicată de Jude lui Tică, într-un duel umăr la umăr. Astfel, în minutul 72, în urma executării unei lovituri libere de la 35 de metri de către Viderok, Lung a trimis cu capul peste poarta caransebeşeană, iar în minutul 78, Vulpescu a scos de sub bară şutul plasat, de la 22 de metri, al lui Ember.

Una peste alta, a fost un meci de mare angajament fizic, în care jucătorii ambelor formaţii au făcut risipă de efort, însă parcă cu prea multe durităţi venite din partea oaspeţilor, al căror tehnician, Dan Cuedan, a avut o singură declaraţie la sfârşitul partidei: ,,Nu sunt deloc mulţumit!”. Antrenorul caransebeşenilor, Ion Ibric, a spus, la final: ,,Rezultatul mă mulţumeşte, dar apreciez în primul rând dăruirea, spiritul de echipă munca şi caracterul de care au dat dovadă băieţii mei. Păcat, însă, că nu am reuşit să fructificăm mai bine omul în plus pe care l-am avut. Mai avem încă de muncit, mai sunt lucruri de pus la punct”.

FC Caransebeş: Vulpescu, Ţimbota, Patrona (Ov. Bălan), Covăsală, R. Dumitru, Feneş, Suru (Şt. Bălan), Ciobanu, Văcărescu (Dovlete), Staicu, Fara (Tică); rezerve: Socaci, Lepa, Frenţ. Antrenori: Ion Ibric, Dan Doran.

Naţional Sebiş: Soltesz, Cornea, Lung, Jude, Viderok (Feieş), Francescu, Bozian, Ember, Necşulescu (Bordan), Budur (Ivancea), Băd; rezerve: Merşca, Gavrilaş, Leucuţă, Şuteu. Antrenor, Dan Cuedan.

A arbitrat la centru Eugen Gheorgheoiu, asistat la cele două linii de Ciprian Creangă şi Sorin Parglea, toţi din Timişoara.

Observatori: Octavian Comşa (Sibiu) şi Gabriel Vlădulescu (Roşiori).

În momentul de faţă, caransebeşenii au acumulat 4 puncte, iar în etapa viitoare, programată vineri, 2 septembrie, va juca în deplasare, la Unirea Valea lui Mihai.

Sorin ROGOZ