Consilierii locali caransebeşeni au aprobat, în şedinţa extraordinară de joi, 17 decembrie, proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele locale aplicabile în municipiu, pe anul 2021, acestea rămânând aceleaşi, doar că vor fi indexate cu rata inflaţiei.
Dragoş Curelea, de la USR, a dorit să propună o reducere de taxe pentru sectorul HoReCa, deoarece acesta este grav afectat de pandemia de Coronavirus.
Secretarul Primăriei Caransebeş, Ana Bratu, i-a răspuns că, din păcate, Codul Fiscal nu permite acest lucru, deoarece nu există o prevedere legală în acest sens.
După discuţii prelungite, în care a intervenit, online, şi Andra Pleşa, care a ridicat unele obiecţii privind termenul până la care se votează aceste taxe, respectiv cu trei zile înainte de încheierea anului calendaristic, s-a ajuns la concluzia că modificarea nu poate fi adoptată în şedinţa de joi.
„Aceasta este o chestiune de fond, aprobarea impozitelor şi taxelor pentru anul viitor, iar în următoarea şedinţă, dacă găsiţi într-adevăr o bază legală pentru reducere, se poate propune acum şi vota atunci”, a spus primarul Felix Borcean. (B. Naum)
Pingback: La Caransebeş, taxele şi impozitele pentru 2021, indexate doar cu rata inflaţiei | Caransebeș