La Cupa de iarnă, fotbalul a nins cu stele


De la Caransebeş a plecat o iniţiativă care sâmbătă, 26 ianuarie, s-a materializat într-un spectacol sportiv care s-a ridicat la cele mai înalte cote. Gândită şi pusă în practică de Dan Avram, care s-a aflat în fruntea Comitetului de iniţiativă de la AS Era Club Comexim Caransebeş, Cupa de Iarnă „Stelele Banatului” 2013, aflată la prima ediţie, a reunit nume grele ale fostelor glorii cărăşene, care au ţinut să fie alături de Dan Avram în încercarea acestuia de a trage un semnal de alarmă privind starea actuală a fotbalului din Caraş-Severin.

Peste 100 de fotbalişti – tot ce a avut fotbalul cărăşean mai bun în ultimii 35 de ani – s-au aliniat la startul acestui turneu găzduit de Sala Polivalentă din Reşiţa, printre aceştia regăsindu-se cel mai titrat fotbalist cărăşean din toate timpurile, Miodrag Belodedici, cel care a câştigat două Cupe ale Campionilor Europeni, cu două echipe diferite – Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad –, Iosif Rotariu, Florin şi Mircea Bătrânu, dar şi mulţi componenţi care au activat la echipa reşiţeană în perioda ei de glorie – Ioan Ilieş, Ioan Florea, Ioan Atodiresei, Ion Uţiu,.Nicolae Georgevici, cel care, la 70 de ani, a fost cel mai bătrân participant la această competiţie, precum şi mai tinerii Dan Potocianu, Claudiu Balaci, Leo Doană, Gheorghe Popa, Sebastian Bica, Ioşka Szijj, Vali Ciucur sau Sandu Roco.

Sărbătoarea fotbalului în sală a început cu o premiere de excelenţă, în cadrul căreia organizatorii şi partenerii care au sprijinit această acţiune – Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport – au acordat diplome şi cupe mai multor fotbalişti sau oameni de fotbal pentru întreaga lor carieră pusă în slujba sportului-rege, personajul principal al festivităţii fiind, cum era şi firesc, Miodrag Belodedici, urmat de cel care, ani buni, a fost „motorul” Naţionalei României, Iosif Rotariu.

Competiţia sportivă s-a desfăşurat pe două grupe de câte patru echipe, în cadrul unor formaţii jucând şi fotbalişti din alte localităţi, fiecare meci având două reprize de câte 8 minute. În faza grupelor s-au înregistrat următoarele rezultate: CSM Reşiţa II + Bocşa (generaţia tânără) – Poli Timişoara 1-2, CSM Reşiţa I (garda veche) – Caransebeş 1-1, Lugoj – Anina (Bozovici, Berzasca) 2-1, Oţelu Roşu – Moldova Nouă 1-3, Anina – Reşiţa II 0-6, Moldova Nouă – Reşiţa I 1-0, Timişoara – Lugoj 2-1, Caransebeş – Oţelu Roşu 3-2, Reşiţa II – Lugoj 4-3, Reşiţa I – Oţelu Roşu 1-4, Timişoara – Anina 2-3, Caransebeş – Moldova Nouă 1-2.

În prima semifinală s-au întâlnit Timişoara şi Caransebeş, meciul încheindu-se cu scorul de 3-2 în favoarea lui Poli, după executarea loviturilor de departajare, la finalul timpului regulamentar de joc rezultatul fiind egal, 2-2. În cea de a doua semifinală, Reşiţa II a trecut de Moldova Nouă cu scorul de 4-1. În finală s-au întâlnit Poli Timişoara şi CSM Reşiţa II, „oaspeţii” de pe Bega câştigând meciul cu 5-1, pentru învingători marcând Iosif Rotariu, de 3 ori, şi Marcel Băban, de două ori.

Din lotul caransebeşean au făcut parte Dan Avram, Octavian Voicău, Iosif Kelemen, Dezideriu Kelemen, Petru Bona, Dan Doran, Ioan Bilan, Florin Popa, Sorin Beutură, Mihai Paulescu, Costel Nemeş, Liviu Arnăut, Gheorghe Simescu, Dragu Ghenea, Adrian Gagiu, Gheorghe Mărţuică şi Gheorghe Vlad. Municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului a fost prezent şi la nivel de arbitri, prin Dan Vătafu.

Oţelu Roşu a venit la Cupa de iarnă cu un lot compus din Ioan Constantin Marcu, Petru Drăgan, Octavian Panc, Mărgărit Măiereanu, Emilian Birău, Florin Stăvărache, Cristian Matei, Valeriu Ciocan, Ion Boldea, Teofil Chelba, Mitică Vucescu, Victor Paraliov, Vasile Marcu, Nicolae Beg, Ion Borca şi Mihai Mihuţ.

Toţi cei prezenţi la acest turneu au fost unanim de acord că fotbalul practicat a fost unul de cea mai înaltă clasă, desfăşurat în limitele unui fair-play desăvârşit, iar acţiunea, în sine, o reuşită.

Festivitatea de premiere, respectiv „repriza a treia”, a avut loc la restaurantul „Capitol” din Reşiţa, acolo unde Dan Avram a ţinut să-l felicite în primul rând pe cel care l-a ajutat cel mai mult în demersul său, notarul Petru Schinteie, din Caransebeş. Diplomele şi cupele le-au primit căpitanii primelor trei clasate, printre premiaţi numărându-se şi Cornel Corocan şi Petru Herghelegiu, din partea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin.

„Eu personal sunt mulţumit de acest turneu şi nu m-a surprins numărul mare de participanţi, deoarece m-am aşteptat ca toţi aceşti colegi, pe care i-aţi văzut astăzi, să vină. Cei care au fost invitaţi, dar n-au venit, sunt absenţi motivaţi, ca să zic aşa: Imi Dembrovschi nu se simte bine, la fel şi Ghiţă Chimiuc… Ilie Rotariu este plecat la fiul său, la Bucureşti, deşi nu pot să spun nici acum dacă a venit Iosif sau Ilie. A venit unul dintre ei, m-a onorat cu prezenţa, şi asta e suficient, pentru că îi cunosc de mici, au fost adversarii mei la 17 ani… Acţiunea nu am făcut-o singur, vreau să precizez asta. Sprijinul financiar a fost consistent din partea tuturor. Efortul meu a constat în implicarea de a aduce fotbal de înaltă clasă în Caraş-Severin. Am tras un semnal de alarmă pe care eu sper că l-au înţeles bine cei prezenţi în sală, un semnal pe care să-l transmită mai departe. Nu se poate face fotbal în acest judeţ fără implicarea Consiliului Judeţean şi a Primăriei Reşiţa, prin preşedinte şi primar. Simbioza dintre ei va da naştere unei echipe competitivă în Caraş-Severin şi cred că împreună vor clădi şi o structură piramidală, la a cărei bază să pună umărul toţi aceşti 100 de mari fotbalişti care au fost aici. Sunt Fotbalişti, cu F mare. Sunt învingători. Le-aţi văzut dorinţa de victorie. Asta chiar dacă, uneori, viaţa i-a mai învins pe câte unii… Necazuri financiare, salarii mici… Sunt însă nişte mari caractere, şi eu le mulţumesc încă o dată pentru ce au făcut astăzi”, a tras concluzia Dan Avram.

Sorin ROGOZ