Metalul Oţelu Roşu – Bistra Glimboca 1-1 (0-0)
Meciurile dintre Oţelu Roşu şi Glimboca au născut dintotdeauna pasiuni, aşa că partida de sâmbătă, 20 octombrie, din cadrul etapei a XI-a a Ligii a IV-a, nu avea cum să facă excepţie. Timpul frumos şi miza jocului au adus în tribune peste 300 de spectatori, printre aceştia numărându-se şi primarii celor două localităţi, Luca Mălăiescu şi Petru-Novac Crâsnic, cel care a împlinit sâmbătă 48 de ani, un motiv în plus pentru oaspeţi să dorească să-i facă edilului cadou o victorie.
Chiar la început, ambele echipe au avut câte o fază de poartă, gazdele în minutul 4, când şutul lui Neagu, de la 20 de metri, a fost deviat de un fundaş, iar oaspeţii – la cornerul tăiat executat bine de Puiu, în minutul 5, însă mingea nu a fost deviată de niciun jucător al Bistrei.
În minutul 10, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de la 18 metri, dictată după ce D. Bona l-a faultat pe Şt. Bălan. A executat bine Şt. Bălan, pe lângă zid, Panţâr reuşind să devieze în ultimul moment în corner.
Minutul 17 a adus un eveniment care a tensionat partida mai mult decât era nevoie. Pe un atac al Bistrei, Bădeţ a făcut un henţ în apropierea careului gazdelor, „centralul” Adrian Enăşescu a sancţionat infracţiunea, însă nu i-a arătat cartonaşul galben jucătorului, gest care a stârnit protestele vehemente ale băncii tehnice a gazdelor, în final arbitrul trimiţându-i în tribună pe Sandu Florei şi pe antrenorul Aurică Panescu.
În minutul 20, la un duel aerian în careu, portarul Vasile şi atacantul gazdelor Păuna s-au ciocnit, mingea a ajuns la Moldovan, al cărui şut a fost deviat în ultimul moment în corner de fundaşii Bistrei. Trei minute mai târziu, Puiu a prins un şut bun de la 20 de metri, însă mingea nu a nimerit poarta apărată de Băluţă.
Cea mai mare ocazie a primei reprize s-a consumat în minutul 30, când D. Bona a bătut un corner de pe dreapta, Pădeanu a reluat din vole, de la 14 metri, portarul Vasile era depăşit, însă Şt. Băaln a scos de pe linia porţii. În minutul 33, Puiu l-a angajat bine pe stânga pe Gaşpar, care a centrat la 12 metri în careul Metalului, însă Crâsnic nu a reuşit să devieze balonul spre poarta gazdelor.
Partea a doua a jocului a debutat cu o fază frumoasă a Metalului, în minutul 46 Neagu luând o minge pe cont propriu şi, după o cursă de 40 de metri pe partea dreaptă, a şutat din alergare, mingea trecând milimetric pe lângă poarta lui Vasile.
Scorul a fost deschis în minutul 53, după un corner de pe dreapta, bătut bine de Puiu, în centrul careului, unde Caraibot s-a înălţat şi a trimis cu capul în stânga lui Băluţă.
Gazdele au egalat în minutul 64, după o acţiune pe dreapta a lui Veche, care a trimis în careu, Puiu a luftat, mingea a ajuns la Păuna, care, de la doar 4 metri, a trimis-o în poarta lui Vasile.
Oaspeţii au rămas în zece jucători în minutul 77, atunci când Teodorescu a văzut direct cartonaşul roşu, după un atac dur, prin alunecare, asupra lui Neagu.
Până la final, gazdele au alergat după golul victoriei, însă eforturile lor nu au putut fi concretizate pe tabela de marcaj, meciul încheindu-se cu un scor egal, echitabil după evoluţiile din teren ale celor două formaţii.
„Echipa şi stafful tehnic al clubului regretă rezultatul din acest meci şi îşi cer scuze conducerii administrative a oraşului, domnului primar, oamenilor de fotbal, deoarece am făcut un meci mai slab. S-a simţit clar lipsa din angrenaj a lui Giani Slătaru, precum şi a lui Arnăut. Nu putem trece însă cu vederea prestaţia arbitrului de centru Adrian Enăşescu, care ne-a fost ostil. Chiar şi în aceste condiţii, îi asigurăm pe toţi iubitorii fotbalului din Oţelu Roşu că vom recupera cele două puncte pierdute şi, până la sfârşitul turului, ne vom atinge obiectivul, acela de a ne clasa pe una dintre primele două poziţii ale clasamentului”, ne-a declarat după meci preşedintele Metalului, Sandu Florei.
Metalul Oţelu Roşu: Băluţă, Panţâr, Aiojoaiei, Ov. Bălan, Veche, Moldovan, D. Bona, Pădeanu (min. 73, Nedelcea), Ispas, Păuna, Neagu; rezerve: Grecu, Fl. Adrian, Vela. Antrenor, Aurică Panescu.
Bistra Glimboca: Vasile, Teodorescu, Bădeţ (90, Ionescu), Crâsnic (78, Matu), Şt. Bălan, Marinescu (56, Pătruică), Borugă, Gaşpar, Puiu, Bistrean (87, Barabaş), Caraibot. Antrenor, Nicolae Vasile.
În clasament, Metalul Oţelu Roşu ocupă poziţia a treia, cu 25 de puncte, după Voinţa Lupac şi Metalul Bocşa, care au câte 27 de puncte fiecare, iar Glimboca este pe locul 8, cu 17 puncte.
Miercuri, 24 octombrie, Metalul a jucat în deplasare la Voinţa Răcăşdia, iar sâmbătă, 27 octombrie, pe stadionul „Vichente Birău” va veni, pentru un meci amical, echipa Dinamo Bucureşti. Partida va începe la ora 12.
Pagină realizată de Sorin ROGOZ
Rezultatele complete ale etapei a VIII-a: F.C. Caransebeş – Minerul Mătăsari 1-1; Muncitorul Reşiţa – Jiul Rovinari 1-1; Pandurii II Tg. Jiu – A.F.C.M. Reşiţa 3-0; C.S. Vladimirescu – Apă Craiova 0-0; Flacăra Făget – Minerul Motru 1-1; Echipele Millenium Giarmata şi C.S.M. Lugoj au stat.
Clasament:
1. Flacăra Făget 7 4 3 0 6-2 15 (0)
2. F.C. Caransebeş 7 4 2 1 12-5 14 (+2)
3. Minerul Motru 8 3 5 0 10-5 14 (+2)
4. Giarmata 6 3 3 0 9-3 12 (+6)
5. Jiul Rovinari 7 2 4 1 7-8 10 (-2)
6. Mătăsari 7 2 2 3 6-6 8 (-3)
7. Muncitorul Reşiţa 7 1 5 1 4-6 8 (-4)
8. Pandurii II 7 2 2 2 6-5 7 (-1)
9. C.S.M. Lugoj 6 2 1 3 8-9 7 (+1)
10. A.F.C.M. Reşiţa 6 1 2 3 6-10 5 (-4)
11. Vladimirescu 7 0 4 3 3-6 4 (-5)
12. Apă Craiova 7 0 1 6 1-12 1 (-8)
În etapa viitoare, FC Caransebeş va întâlni, în deplasare, pe A.F.C.M. Reşiţa. Meciul se va disputa vineri, 26 octombrie, de la ora 15.
Explicaţie foto viceprimar Oţelu: Magda Lungu, viceprimarul oraşului, împreună cu tatăl ei, Traian Lungu, un om implicat în susţinerea materială a clubului Metalul