În Duminica a VI-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor parohiei Măru, din Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, Chiriarhul a oficiat slujba de resfinţire a Bisericii parohiale cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, după care a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
Referindu-se la însemnătatea şi importanţa acestei zile pentru viaţa parohiei Măru, PSS Lucian a spus: „Dumnezeu a rânduit şi Dumnezeu a binecuvântat ca astăzi, 27 mai, anul mântuirii 2012, să resfinţim această biserică monumentală şi reprezentativă din Protopopiatul Caransebeşului şi din eparhia noastră. Această biserică, aşa cum dumneavoastră, fiii acestui sat, cunoaşteţi foarte bine, a fost târnosită la 14 noiembrie 1937, de către Episcopul de vrednică pomenire al Caransebeşului, care va deveni Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, Vasile Lăzărescu. Iată, se împlinesc 75 de ani de la sfinţirea bisericii dumneavoastră. Şi, după aceşti ani, părintele paroh, împreună cu dumneavoastră, credincioşii acestei parohii, aţi socotit de bine să înnoiţi, să renovaţi, să înfrumuseţaţi această biserică, mireasă a lui Hristos. Dumnezeu ne-a ajutat, iar noi am venit astăzi în mijlocul dumneavoastră”.
La slujbă au participat tineri şi copii, un număr însemnat de credincioşi din localitate şi împrejurimi, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale din comuna Zăvoi, în frunte cu viceprimarul Ion Scorobete. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh a fost hirotesit iconom, iar ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit acte de cinstire din partea Ierarhului.
„Astăzi, pentru noi, parohia Măru, a fost o zi de mare sărbătoare şi ne-am bucurat cu toţii de prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a venit în mijlocul nostru pentru a binecuvânta şi pentru a resfinţi toate lucrările care s-au efectuat în această frumoasă perioadă de doi ani şi jumătate de când păstoresc această parohie. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să facem toate aceste lucrări, mulţumim bunilor noştri credincioşi, care au fost receptivi şi sensibili la nevoile bisericii noastre”, a spus părintele paroh Nicolae Negrei.
Biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, din localitatea Măru, a fost târnosită în anul 1937, de către Episcopul Vasile Lăzărescu, pe vremea arhipăstoririi istoricei eparhii a Caransebeşului. Aceasta adăposteşte un odor de mare preţ, Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. Icoana este datată în anul 1520, a fost pictată la Muntele Athos şi ulterior a fost dăruită parohiei Măru. Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a rămas în inimile şi la evlavia credincioşilor prin minunile pe care le-a făcut, salvând din primejdii satul şi tămăduind bolnavii care s-au închinat înaintea ei cu credinţă. Icoana de la Măru este purtată în fiecare an în pelerinaj la Praznicul „Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul”, de la parohia Măru la hramul schitului Poiana Mărului.
Sonia BERGER