Amfiteatrul Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş a fost plin-ochi marţi, 1 noiembrie, cu ocazia sărbătoririi patronului spiritual al unităţii de învăţământ, data aleasă pentru a marca evenimentul coincizând cu ziua de naştere, respectiv 1 noiembrie 1770, a lui Constantin Diaconovici-Loga, cel care a întemeiat această şcoală, căreia i-a fost şi director.
În cuvântul de deschidere, prof. Diana Hurduzeu, directorul unităţii de învăţământ, le-a mulţumit celor prezenţi pentru participare şi pentru implicarea în organizarea acestui eveniment. „Şi eu am fost elevă a Liceului Pedagogic şi mă mândresc cu asta. «C.D. Loga» este o şcoală de prestigiu, un prestigiu pe care l-a obţinut în timp, prin dascălii minunaţi pe care i-a avut de-a lungul vremii, dar şi prin generaţiile de elevi care au învăţat aici, în ani. E important de subliniat şi important să conştientizăm că, de fapt, acum, noi, cadrele didactice şi elevii, suntem cei care, împreună, trebuie să ducem mai departe prestigiul acestei şcoli”, a spus Diana Hurduzeu.
Invitat la festivitatea care a marcat Ziua Colegiului Naţional „C.D. Loga”, fostul inspector şcolar general Nicolae Grindeanu, el însuşi fost director al acestei unităţi de învăţământ, a vorbit, emoţionat, despre bogata tradiţie a şcolii în formarea învăţătorilor şi educatoarelor, peste 85 la sută dintre dascălii şi educatoarele din județul Caraş-Severin formându-se la Liceul Pedagogic din Caransebeş. „Avem o istorie. Cine are istorie, are un reper, iar cine are un reper, poate să construiască. Aici, la această instituţie de învăţământ, s-a construit bine. Promoţiile de dascăli pe care le-am dat au demonstrat la locul de muncă că au fost bine formate şi au demonstrat asta prin rezultatele pe care le-au obţinut”.
Nicolae Grindeanu a mai amintit că, în anul 1982, şcoala a sărbătorit patru secole de învăţământ pedagogic românesc la Caransebeş, aspect menţionat în predoslovia Paliei de la Orăştie. De-a lungul timpului – a mai spus fostul inspector şcolar general –, şcoala a trecut printr-o serie de încercări, având şi perioade de întrerupere a activităţii didactice, dar şi-a reluat activitatea fără întrerupere în anul 1969. Când, după 1990, s-a pus problema ca instituţia să poarte un nume, a fost ales Constantin Diaconovici-Loga, această mare personalitate a învăţământului românesc, un om al şcolii şi al scrisului, fiind director începând cu anul 1830. În încheiere, Nicolae Grindeanu a insistat asupra istoriei recente, de după 1969, a liceului.
Prezent la manifestarea de suflet a unităţii de învăţământ, fostul director al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, Constantin Brătescu, a vorbit despre Constantin Diaconovici-Loga. „A fost şi este o remarcabilă personalitate a Banatului şi a culturii naţionale din Epoca Luminilor, care, prin fapte, a premers lupta românilor bănăţeni pentru libertate şi unitate naţională, fiind unul dintre acei bărbaţi de neuitat care au pus cărămizi trainice la formarea naţiunii române. Făcea parte din acea generaţie de iluminişti aşezaţi la Arad, dar și în întreg Banatul, pe care i-a unit un program naţional comun, căruia Constantin Diaconovici-Loga i s-a dedicat până la sfârşitul vieţii”, a spus Constantin Brătescu. Vorbitorul a mai enumerat cărţile scrise de Constantin Diaconovici- Loga, a amintit importanţa acestora pentru învăţământul românesc al acelor vremuri, şi a menţionat întâmplări din viaţa cărturarului bănăţean, legate de evenimente şi personalităţi ale culturii naţionale, care ilustrează rolul jucat de acesta pe scena pedagogiei româneşti. Totodată, fostul director al Arhivelor Naţionale a mai amintit numele unor dascăli de seamă ai şcolii, printre care Episcopul Ioan Popasu, Ştefan Velovan, unul dintre cei mai mari pedagogi români ai sfârşitului secolului al XIX-lea, Patriciu Drăgălina, Iuliu Vuia, nepotul lui C.D. Loga, în perioada directoratului său fiind ridicat etajul al doilea al clădirii liceului, sau George Neamţiu, cel care în 1940 s-a luptat cu Mişcarea Legionară. La final, Constantin Brătescu, împreună cu Ovidiu-Laurenţiu Roşu, a oferit copia actului de deces al lui Constantin Diaconovici-Loga, în ideea reeînfiinţării, aici, a Muzeului şcolar, iar pentru Biblioteca liceului a donat unul dintre cele trei volume scrise de el şi dedicate oraşului Caransebeş.
Actualul director al Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, Ovidiu-Laurenţiu Roşu, a prezentat fragmente dintr-o carte inedită, dedicată acestui liceu, semnată de Cornel Gherga, propunându-le celor prezenţi să încerce, cu eforturi reunite, să scrie o monografie a şcolii. „Pentru că acest liceu merită. Aici este vorba despre o sută şi ceva de ani de învăţământ, poate mai mult chiar de atât, iar prof. Cornel Gherga spunea că prima instituţie de învăţământ pornea de pe la 1827-1828, şi motiva asta scriind: «De atunci sunt primele documente». În mod sigur ea a fost mai veche, dar primele documente care atestă funcţionarea acestei școli, pe nume Şcoală Grănicerească Capitală Cezaro-Crăiască din Caransebeş, sunt din perioada respectivă”, a spus Ovidiu-Laurenţiu Roşu. După ce a făcut un istoric succint al şcolilor care au funcţionat în Caransebeş la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, directorul Arhivelor Naţionale a citit elevilor din memoriile unui fost absolvent al instituţiei, şi apoi director al Şcolii Confesionale din Caransebeş, profesorul Pavel Jumanca.
În final, prof. Ariana Covaci i-a invitat pe cei prezenţi la momentul festiv să vizioneze videoclipul realizat de elevii colegiului, intitulat „De ce iubim «C.D. Loga»”.
Sonia BERGER