În satul Zerveşti, comuna Turnu Ruieni, s-a desfăşurat, duminică, 8 mai, tradiţionala manifestare intitulată ,,Sărbătoarea narciselor”, ajunsă la cea de a X-a ediţie. Cu acest prilej, în vecinătatea ,,Poienii Narciselor” a fost amenajată o scenă, unde s-a derulat un spectacol folcoric de cântece şi dansuri tradiţionale, la care şi-au adus contribuţia ansamblurile şi formaţiile populare ,,Doina Banatului”, ,,Junii Gugulani” şi „Mlădiţe bănăţene” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 din Caransebeş, ,,Florile Semenicului” din Bolvaşniţa, ,,Armenişana” din comuna Armeniş, ,,Timişul” din Timişoara şi „Gugulanul” din Borlova. Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local al comunei Turnu Ruieni.
,,Sărbătoarea Narciselor are o tradiţie îndelungată, de aproape 40 de ani, în comuna Turnu Ruieni, fiind o manifestare care aduce mari bucurii, atât în sufletele cetăţenilor de aici, cât şi în ale invitaţilor. Ea a fost întreruptă timp de 14 ani, iar din 2000, de când am fost ales primar, am reluat această adevărată sărbătoare a localităţii”, ne-a declarat Petru Harambaşa, edilul-şef al comunei Turnu Ruieni.
Ca la orice petrecere câmpenească, nu au lipsit nici micii comerciaţi de la ale căror tarabe doritorii au putut achiziţiona, între altele, produse culinare, băuturi răcoritoare, dulciuri sau jucării.
,,Poiana Narciselor” este o rezervaţie naturală de peste 30 de hectare, loc unde narcisele de munte cresc în număr mare şi creează un spectacol floral deosebit. Astfel, conform tradiţiei, cei prezenţi aici cu această ocazie au cules buchete de flori.
Liviu DINU
Carmen SENCO