Farmecul şi atracţia Caransebeşului, aşezat la confluenţa Sebeşului şi Timişului, poartă denumirea de Teiuş, probabil din cauza pădurilor de tei ce abundau pe versanţii dealurilor din această zonă. Confirmarea acestei afirmaţii ne-o dă şi colonia germană de la poalele Muntelui Nemanu, cu numele de Lindenfeld, sau Câmpul cu Tei.
Teiuşul a fost în permanenţă un loc de recreere pentru locuitorii Caransebeşului. Prima atestare documentară datează din anul 1574. Este o zonă cu climat blând, scutită de vânturile de pe Culoarul Timiş-Cerna, ce a ispitit de veacuri oamenii să-şi petreacă timpul liber pe aceste meleaguri, lucru ce a dus şi la denumiri ca Dealul Croitorilor sau Valea Rai. Încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea, au început să se clădească aici aşezări cu caracter mixt, cu mici gospodării ţărăneşti şi case de odihnă.
Din jurul anului 1900, între casele cu gospodării ţărăneşti au început să apară o serie de case cu un scop numai de agrement. Avantajele erau multiple, un aer ionizat cu miros de tei, de salcâm sau brad, izvoare cu apă cristalină, fructe, fructe de pădure, laptele şi multe alte produse alimentare asigurând un trai plăcut în zonă. Mai putem menţiona faptul că vegetaţia a facilitat, şi facilitează şi astăzi, creşterea albinelor. Produsele lactate şi fagurii cu miere constituiau deliciile turiştilor veniţi aici.
Avalanşa construirii vilelor, reşedinţe de vară, a cuprins perioada anilor 1920-1933, când au apărut Casa Pasăre, Casa Meda, Restaurantul Mümler, Casa-restaurant Popov (Popoff), Casa Biberia-Bordan (Biberia a fost preşedintele Cancelariei Aulice de la Budapesta, iar Bordan a fost primar al Caransebeşului) – astăzi Vila Tătucu, Vila patriarhului Miron Cristea, Casa Bastius şi altele. După 1930, în Teiuş au apărut adevărate vile moderne, cu înalt grad de confort, plus restaurantele Forgaci şi Friedman.
În anul 1932, Teiuşul este declarat staţiune climaterică, iar halta din zonă devenea gară, unde opreau chiar şi trenurile rapide. Teiuşul mai avea la acea dată un ştrand cu cabine, plajă şi bărci de închiriat, două terenuri de tenis şi un mic loc de joacă pentru copii. În perioada de iarnă erau amenajate două lacuri pentru patinaj, o pârtie de coborâre pentru schi, un teren de slalom, două pârtii pentru săniuş şi o pârtie de bob, ce pleca de sub Corcana (489 m) şi cobora pe un drum de aproape doi kilometri până la Vila Popov (Cota 200 m). Aici veneau să se relaxeze turişti din Ungaria, Bulgaria, Cehia şi chiar din Austria şi Germania. Teiuşul cuprindea un parc de la Haltă până la Vila Popov, cu bănci de odihnă, un izvor cu apă foarte căutată, iar pe locul unde este astăzi amfiteatrul, în fiecare după-amiază, iar duminica şi dimineaţa, cânta fanfara militară a celor trei unităţi militare din oraş.
Din 1940, a început decăderea Teiuşului, iar după anul 1948, casele şi vilele au fost confiscate şi transformate în case muncitoreşti.
După Revoluţia din 1989, în zonă au avut loc investiţii deosebite. O lucrare hidrotehnică de amploare, cu diguri şi ziduri de protecţie, finanţată de Uniunea Europeană, face ca zonele înconjurătoare Timişului şi casele din zonă să nu se mai afle în pericol de inundaţie. Amfiteatrul din Teiuş a fost reparat şi completat cu o frumoasă copertină peste scenă, devenind „Centrul cultural” al Rugii de Sfântul Gheorghe. Complexul Ştrandului Municipal a fost reamenajat şi a devenit locul de desfăşurare a unor manifestări de răsunet naţional. În zona care se întinde de la podul de peste Timiş până la podul de fier al căii ferate, numită Zăvoi sau Şporn (cuvânt german care înseamnă peninsulă), în apropiere de renumita terasă „Ograda Gugulanului”, în urma unor tabere de sculptură, animate de renumitul artist Bata Marianov, au fost înălţate mai multe sculpturi în lemn. Tot aici, în anul 2004, de Bobotează, a fost dezvelită o frumoasă cruce din marmură.
Acest areal este şi centrul sportiv al Caransebeşului, prin terenurile de fotbal, handbal, baschet, tenis de câmp, aici fiind şi un panou de căţărare pentru antrenamentul alpiniştilor, dar mişcarea sportivă locală merită reamenajarea acestora la standarde moderne.
Prin asfaltarea drumului spre mănăstirea de la Crucea Verde, aceasta a devenit un loc de pelerinaj al caransebeşenilor. Parțial este făcută şi amenajarea accesului spre cartierul Valea Cenchii, ca şi a traseelor pentru plimbările spre zonele verzi.
De fapt, întregul Teiuş necesită un plan de reabilitare şi urbanism, de gândire a unor măsuri şi facilităţi pentru a atrage investiţii de agrement şi petrecere a timpului liber, deoarece zona poate deveni în viitor un spaţiu pentru noi construcţii de vile şi case de vacanţă, şi există toate condiţiile ca Teiuşul să revină la strălucirea de altădată. (Sursa: Parcuri pentru Viitor)
