La Poiana Mărului, se face curat la Lac!


În perioada 15 septembrie-14 octombrie, Asociația „Muntele Mic Extrem”  și Asociaţia „Bloju” Poiana Mărului desfăşoară, cu sprijinul Primăriei Zăvoi, campania „Fă-ţi curat la Lac!”, prin care își propun să ecologizeze zona stațiunii Poiana Mărului.

Prin acţiunile la care participă în fiecare week-end din această perioadă – la una dintre acestea luând parte atât primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, cât şi viceprimarul Petru Gander –, iubitorii de natură îşi propun curățarea traseelor montane principale, reeducarea unei anumite categorii de turişti prin montarea de marcaje speciale și coșuri de gunoi, strângerea deșeurilor adunate, în timp, în anumite zone și stoparea acestui fenomen, educarea copiilor în spiritul respectului faţă de mediul înconjurător și tragerea unui semnal de alarmă la adresa autorităților privind starea drumului de acces către stațiune.

Cu ajutorul sponsorilor și al partenerilor, organizatorii campaniei asigură suportul logistic pe întreaga perioadă, astfel încât voluntarii să resimtă cât mai puțin cele câteva ore de efort, și pun la dispoziția doritorilor din Oțelu Roșu, Caransebeș și, dacă e cazul, chiar şi din alte localităţi, cazare, o masă pe zi și participarea la un foc de tabără cu prietenii de la Teatrul Portabil Timișoara.

Campania se va încheia cu „Fest Per Scorilo“, o petrecere dedicată voluntarilor şi susținătorilor acţiunii – localnici, sponsori sau parteneri, invitați speciali fiind Macanache, Pietonu, K-lu și  DJ OND. (B. Meteş)