Autorul s-a întâlnit cu propriile personaje
Prieten al artiştilor, Adalbert Gyuris – el însuşi un artist polivalent – a stat, de-a lungul vremii, de vorbă cu personalităţi din cele mai diverse domenii, reuşind astfel să adune o serie de interviuri pe care, ulterior, le-a şi pus la dispoziţia publicului larg, publicându-le atât în presa scrisă din România şi Germania, acolo unde locuieşte în prezent, cât şi în cea online. Recent, Adalbert Gyuris a selectat o parte din dialogurile sale, dând astfel viaţă volumului „Întâlniri cu destine“, care a fost lansat miercuri, 12 septembrie, la Bocşa, şi joi, la Reşiţa.
Evenimentul desfăşurat în municipiul reşedinţă de judeţ a fost găzduit de librăria „Semn de carte“ – amfitrionii Camelia şi Lucian Duca, oameni cu mare dragoste pentru artă, ridicându-se, ca de fiecare dată, la înălţimea momentului –, iar printre invitaţi s-au numărat oameni de cultură, prieteni şi apropiaţi ai autorului, precum şi trei dintre „personajele” volumului lansat. În paginile cărţii, care reuneşte 33 de interviuri, rod, după cim spunea autorul, al unei munci de peste 20 de ani, regăsim numele unor personalităţi marcante din România, cum ar fi Maia Morgenstern, Oana Pellea, Ana Blandiana, Doina Cornea, Mircea Cărtărescu, Tudor Gheorghe, Horia Roman Patapievici, Horaţiu Mălăele, Mircea Diaconu, Dan Puric sau Andreea Esca, dar şi personalităţi autohtone, printre care se numără poeta Liubiţa Raichici,publicistul Erwin Josef Ţigla, gazetarul şi prozatorul Adrian Crânganu, redactorul-şef al săptămânalului „Caraş-Severinul în 7 zile”, artistul plastic Viorel Coţoiu, preotul Ion Petrică, cunoscutul sculptor Constantin Lucaci, autorul celebrelor fântâni arteziene realizate din inox, în multe oraşe importante ale ţării, scriitorul Titus Suciu sau regizorul Ioan Cărmăzan.
Despre omul şi prietenul Adalbert Gyuris au vorbit, pe rând, Liubiţa Raichici, Adrian Crânganu, Erwin Josef Ţigla şi Gabriela Şerban, directorul Bibliotecii din Bocşa. Criticul şi editorul Gheorghe Jurma, prezent la eveniment, mărturisea că experienţa de aproape 20 de ani a autorului îşi spune cuvântul în această carte. „Ceea ce face Adalbert Gyuris nu este doar un hobby, aşa cum îi place acestuia să spună, ci este experienţă. În volumul de faţă, a reuşit să menţină un echilibru între centru şi provincie, dovedind, dacă mai era nevoie, că valorile sunt valori, indiferent în ce colţ de ţară s-ar afla“, a spus Gheorghe Jurma.
Artist polivalent, Adalbert Gyuris s-a născut în 1953, în comuna Vermeş, iar din 1997 este stabilit în Germania. În 1984, a absolvit Şcoala de Arte Populare din Reşiţa, iar din anul 1996 este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor din România. Este pictor, sculptor, poet, publicist şi autorul unui careu rebus record, de 10×10, în care toate cuvintele conţin litera „X“. A colaborat la diferite ziare şi reviste din ţară şi din străinătate şi are mai multe expoziţii personale.
Sonia BERGER