Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mirosul de lavandă mi s-a părut întotdeauna cel mai frumos din lume. Am văzut sute de fotografii cu un câmp de flori, am dus la nas o mulţime de sticluţe cu parfumul ei sau mi-am ascuns un strop din el după ureche, dar în mijlocul ei, al lavandei, n-am stat niciodată. Până acum. Acum, la Slatina-Timiş. Mai exact, cu câteva sute de metri înainte de intrarea în comună cum vii dinspre Bucoşniţa, pe Drumul Judeţean 608C.
Câmpul lui Ianăş Borţun nu e mare, măsoară doar 25 de ari, cam un sfert de hectar adică, dar efectul pe care îl produce e greu de descris în cuvinte. Nici imaginile nu-ţi sunt de mare folos. Te simţi cuprins de pace şi linişte, chiar dacă la urechi îţi ajung tot felul de sunete cu care te întâmpină natura într-un loc ca acela, unde parcă nu există puncte cardinale şi ziua nu mai are ore. Doar miros. Şi nu poţi să nu te întrebi, o fi doar aroma micuţelor flori liliachii sau mai e şi altceva, poate o terapie ascunsă şi neştiută pentru suflet… N-aş putea să dau un răspuns.
La marginea câmpului l-am întâlnit pe Ianăş Borţun. Iniţial, profesia lui a fost, dar probabil că încă mai este, fiindcă prima meserie e ca mersul pe bicicletă, nu se uită niciodată, îţi intră în reflex, deci, la bază, Ianăş Borţun este fotograf. În anul 2020, când a venit epidemia de Covid-19, aceasta i-a încurcat serios socotelile, pentru că evenimentele se făceau în grupuri restrânse, erau rare, aşa că a hotărât să se reprofileze pe altceva. Şi, cum se născuse moda fotografiilor în câmpuri de lavandă, s-a adaptat din mers şi aşa a ajuns să facă poze în judeţele Timiş şi Arad, la vremea aceea în Caraş-Severin neexistând asemenea culturi.
S-a documentat la nişte prieteni din Târgu Mureş şi, în acelaşi an, şi-a înfiinţat propria cultură de lavandă, pe un sfert de hectar. Şi pentru că în România butaşii erau scumpi, între 1,5 şi 2 euro bucata, a cumpărat 4.400 de fire de la un bulgar pe care îl cunoscuse în Germania, cu doar jumătate de euro, s-a pus imediat pe treabă şi în toamna lui 2020, împreună cu zece persoane, au lucrat o zi şi le-au plantat pe câmp.
„În 2021 şi în anul următor am avut foarte mult de lucru. În primul an am săpat-o de 11 ori, în al doilea de 9 ori, plus că a trebuit să o curăţ de buruieni tot la 8-10 zile. Totul cu membrii familiei, acum lucrând doar eu, soţia şi fiica noastră, care e elevă. Acum primim vizitatori, începând de la 11.30 dimineaţa până se înserează, nu avem orar fix, oamenii vin de peste tot, vin şi grupuri organizate de elevi, intrarea e gratuită şi fiecare cumpără ce doreşte, fiindcă aşa ne valorificăm produsele obţinute, adică apă florală, ulei esenţial, săculeţi cu flori uscate de lavandă, sirop sau chiar săpun. Cel mai târziu după data de 10 iulie, când florile se închid la culoare şi se fac aproape maro, ducem producţia recoltată la distilat, la Târgovişte, şi obţinem între 60 şi 100 de litri de apă florală şi între 6 şi 9 litri de ulei esenţial, în funcţie şi de vreme, fiindcă ploile în general spală uleiul, dar am hotărât să îmi fac o distilerie proprie. Reţetele le am de la nişte prieteni din Franţa, din zona Lyon, potrivite pentru soiul pe care îl cultiv eu, Angustifolia Sevtopolis”, ne-a spus Ianăş Borţun.
Părăsesc câmpul acela fără puncte cardinale şi ziua fără ore, şi mă gândesc la un singur lucru: că, odată articolul scris, veţi putea citi, printre rânduri, mirosul acela puternic, şi totuşi atât de suav, de lavandă, din care nu am putut să nu iau cu mine măcar o adiere…
Sonia BERGER
Foto: Facebook/Lavanda De Slatina-Timis
